Elevii peste 16 ani ar putea fi vaccinați anti-COVID cu prioritate în etapa a treia a campaniei de vaccinare

0
36

Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a precizat că, în etapa a treia, elevii cu vârsta peste 16 ani ar putea fi vaccinați cu prioritate. Măsura, care se află încă în analiză, ar putea fi luată în contextul în care elevii din clasele terminale vor fi prezenți fizic la școală chiar și în scenariul roșu.

”În condițiile în care vom avea, sigur, suficiente doze, evident că sunt o categorie importantă, având în vedere că sunt activi din punct de vedere social, ajung în clase, stau împreună, au examene. Da, este o situație pe care o luăm în calcul”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță pentru un post de televiziune.

O altă problemă care se ridică este legată de testarea elevilor în școli, din cele peste un milion de teste fiind folosit doar câteva mii.

Ad in title

”Testarea s-a făcut într-o proporție foarte mică. Din 1.150.000 de teste distrbuite s-au folosit doar 5.000. În mod clar ceva nu merge bine”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Antena 3.

De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 50 de mii de copii şi tineri au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2.

Articolul precedentDr. Raed Arafat: În acest moment, nu avem pe masă o discuție pentru un lockdown total
Articolul următorCoronavirus: Estonia intră de joi în carantină pentru o lună