Dr. Levente Vass: Spitalele nu trebuie închise, ci transformate în ambulatorii de specialitate performante

0
85

Dr. Levente Vass, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a declarat că, din păcate, o linie simplă de ambulator la un spital clinic sau chiar la un spital județean nu poate deservi populația.

„Ar trebui să permitem, de acum înainte, ca medicii din spitale, în contract cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate sau fără contract de prestări de servicii finanțate, dar cu posibilitatea de a elibera rețete compnsate ori bilete de trimitere, să aibă posibilitatea să deservească pacienții, chiar și în privat, în contract dacă doresc cu Casa Județeana de Asigurări de Sănătate și să nu se limiteze acest lucru numai la un singur contract. Dacă nu vom rezolva acest aspect, medicii de familie nu vor ști niciodată unde și pe ce criterii să trimită pacienții”, a precizat Dr. Levente Vass.

„Este foarte important ca în zonele rurale să fie stabilite criterii de finanțare mult mai bune, ca un medic dintr-un oraș să fie finanțat mai bine dacă își deschide un cabinet de ambulator de specialitate lângă medicul de familie respectiv, într-o zonă rurală”, a explicat secretarul de Stat în Ministerul Sănătății.

Ad in title

„Spitalele nu trebuie să se închidă, trebuie transformate în ambulatorii de specialitate performante, bine dotate”, a subliniat Dr. Levente Vass.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului online „Medicii în dialog cu politicienii: Perspective pentru sănătatea românilor”, organizat marți, de Colegiul Medicilor din România (CMR).

Managementul logistic și producția video ale evenimentului CMR au fost asigurate de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentDr.Zoltan Zakarias: Este nevoie de o schimbare a legislației. Trebuie mutat accentul pe sectorul de prevenție
Articolul următorEmanuel Ungureanu: Specialiștii din Comisiile de Sănătate să se aplece mai mult asupra nevoilor pacienților