Dr. Helga Zeller-Stefan: Si in Germania pacientii ajung prea tarziu la diabetolog

0
789

Statisticile arata ca aproape 10% din populatia Germaniei ar avea diabet zaharat, in acest total intrand si cazurile de diabet nediagnosticate, spun specialistii. Ca si in Romania, pacientii germani ajung destul de tarziu la diabetolog, chiar daca de data aceasta se poate vorbi de un sistem de sanatate mult mai bine organizat, potrivit dr. Helga Zeller-Ştefan, medic diabetolog in cadrul Clinicii Diabetes Praxis din Essen, Germania.

„Cred ca avem in Germania un sistem extrem de bine organizat si cu toate astea avem foarte multe probleme sa mentinem nivelul sau sa realizam o structura generala. Exista cabinetele si clinicile certificate, dar exista numai 280 intr-o tara cu 90 de milioane de locuitori. Deci si in Germania exista probleme si lucram la asta din 2003. (…) Lucrurile sunt la fel ca peste tot. Pacientii ajung la diabetolog prea tarziu. (…) in Germania, in general, statistica ne spune ca avem la ora asta in jur de 7 milioane de oameni cu diabet. Aceasta cifra include si cifra de diabet nedepistat, deci aproape 10% din populatie. Astea sunt ultimele date pe care le avem, este un raport anual care se face. (…) Noi presupunem ca o treime din pacientii nostri cu diabet au neuropatie diabetica. Numarul celor cu picior diabetic variaza foarte mult in diverse studii, variaza practic intr-o rata de imbolnavire pana la 10-15% pe an, deci este foarte greu de spus de fapt pentru ca nu avem un registru care sa ne dea o evaluare completa a diabeticilor. Sunt date punctuale ale unor populatii selectionate”, a declarat pentru www.sanatateatv.ro dr. Helga Zeller-Ştefan, medic diabetolog in cadrul Clinicii Diabetes Praxis din Essen, Germania.

Pentru a evita eventualele complicatii ale diabetului zaharat, specialistul pune accent pe profilaxie. Mai exact, dr. Helga Zeller-Ştefan recomanda investigarea piciorului cat mai repede, daca se poate chiar de la diagnosticarea diabetului, iar ulterior examinarea periodica a acestuia astfel incat sa nu se ajunga la stadii avansate.

Pe de alta parte, chiar daca nu exista un registru general de diabet, totusi unele complicatiile severe ale diabetului sunt tot mai rare. Şi asta datorita terapiei moderne, spune dr. Helga Zeller-Ştefan.

„Nu avem un registru general, exista numai registrul clinicilor certificate si al cabinetelor certificate, cu date incepand din 2003. Dar nu avem un registru general care sa includa medicii de familie sau toate clinicile sau datele asigurarilor medicale. (…) De exemplu, intr-o clinica normala de medicina interna se ajunge la un numar foarte mare de pacienti cu diabet, deci 25% pana la 30% intr-o clinica pot sa fie pacienti cu diabet dar sunt internati pentru diverse alte probleme. (…) Pacientii sunt tot mai tineri, cei cu diabetul de tip 2. Dar cu complicatiile nu cred ca este chiar acelasi lucru pentru ca, sigur, terapia este mult mai buna decat in deceniile anterioare. Astfel, vedem complicatii grele poate mai rar. Mai ales in domeniul retinopatiei vedem progrese. Nu acelasi lucru putem spune despre piciorul diabetic si despre amputatii. Dar sunt domenii in care vedem progrese”, a mai adaugat dr. Helga Zeller-Ştefan, medic diabetolog in cadrul Clinicii Diabetes Praxis din Essen, Germania.

Potrivit specialistului, categoria cea mai afectata de diabet zaharat este 30-40 de ani, stilul de viata neadecvat fiind unul dintre factorii care conduc la aparitia afectiunii.

Articolul precedentConsumul de alimente modificate genetic poate afecta flora intestinala
Articolul următorDr. Tudor Ciuhodaru va candida pentru presedintia Colegiului Medicilor din Romania