Dr. Cristian Bușoi: Trebuie să racordăm prioritățile noastre de politici publice cu prioritățile UE

0
23

Dr. Cristian Bușoi, Europarlamentar, membru supleant Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European, a declarat că, marți, în Parlamentul European a fost dezbătut și adoptat Programul de Sănătate al Uniunii Europene 2021-2027.

„Și la nivel european putem să găsim nenumărate oportunități pentru sistemul de Sănătate din România și pentru medici, în primul rând. Din perspectiva europeană și a altor țări din Uniunea Europeană, putem să vedem, în perioada următoare, exemple de bune practici și cum ne putem inspira pentru a îmbunătăți sistemul de Sănătate din România. Este evident că avem nevoie de o nouă lege a Sănătății, măcar pentru a înlocui actuala lege amendată de sute de ori, dar și pentru a adapta sistemul de Sănătate românesc cu timpurile pe care le trăim”, a precizat Dr. Cristian Bușoi.

„Trebuie să profităm de oportunitățile europene. În primul rând, trebuie să racordăm prioritățile noastre de politici publice cu prioritățile Uniunii Europene și ar trebui amintite lupta împotriva cancerului, care este prioritatea europeană numărul unu de politică publică pentru perioada următoare , lupta împotriva infecțiilor nosocomiale, promovarea vaccinării, o inițiativă începută înainte de criza COVID-19” a explicat Dr. Cristian Bușoi.

Ad in title

„O altă direcție importantă, prioritară este digitalizarea sistemelor de sănătate, dar și strategia farmaceutică, ce ar trebui să reducă lipsa de medicamente”, a mai declarat Dr. Cristian Bușoi.

„Ar trebui să profităm de fondurile europene. Din cei peste 80 de miliarde de euro, pe care România îi va avea la dispoziție în următorii ani, în jur de 5 miliarde ar trebui investiți în Sănătate”, a subliniat Dr. Cristian Bușoi.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului online „Medicii în dialog cu politicienii: Perspective pentru sănătatea românilor”, organizat marți, de Colegiul Medicilor din România (CMR).

Managementul logistic și producția video ale evenimentului CMR au fost asigurate de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentDr. Carmen Pantiș: Avem un număr de aproximativ 300 de medici la 100.000 de locuitori
Articolul următorDr. Laszlo Attila: Ar trebui discutat care sunt capitolele disfuncționale din lege și unde trebuie intervenit