INSP: 90,2% din decesele COVID, înregistrate la persoane nevaccinate

0
149

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat miercuri că, în ultima săptămână (1 – 7 noiembrie), 31,1% din totalul cazurilor de COVID s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj, Bihor, Timiş şi Braşov.

Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 69,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

De asemenea, 27% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Bihor, Prahova, Constanţa şi Iaşi.

90,2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 100 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical, arată INSP.

Conform sursei citate, 85,8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 56% din decese au fost la bărbaţi. 93,2% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Articolul precedentANMDMR: Medicamentul Arbidol nu este înregistrat nici în Republica Moldova
Articolul următorGuvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii