Date ingrijoratoare despre igiena si sanatatea orala a romanilor

0
39

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii Orale, astazi au fost prezentate rezultatele celui mai recent studiu care a evaluat statusul dentar al copiilor.

Potrivit studiului, desfasurat in anul 2013 in scolile din pricipalele 7 orase din tara, 75% dintre copiii cu varste intre 5 si 13 ani au carii pe dintii temporari. in medie, trei sferturi din dintii afectati ai acestor copii prezinta carii netratate, iar 4% din numarul de dinti afectati au fost extrasi din cauza cariilor. in acest context, specialistii atrag atentia parintilor ca neglijarea si netratarea dintilor temporari poate avea consecinte asupra dentitiei definitive.

Conform rezultatelor, 4 din 10 copii de pana in 13 ani au deja carii pe dintii definitivi (care incep sa apara la varsta de 6 ani). in plus, 88% din dintii permanenti afectati ai copiilor sunt afectati de carii neglijate si netratate.

Ad in title

Incidenta ridicata a cariilor, atat in cazul dintilor temporari, cat si al celor definitivi, indica lipsa comportamentului preventiv si subliniaza nevoia de a creste nivelul de educatie in privinta regulilor esentiale unei igiene orale corecte. in plus, fenomenul cariilor netratate la ambele tipuri de dinti indica necunoasterea consecintelor pe care lipsa tratamentului le poate avea asupra starii generale de sanatate.

Studiul mai arata ca 38% dintre copii au placa dentara microbiana semnificativa, semn al unei stari precare de igiena orala. Placa dentara favorizeaza aparitia cariilor si problemelor gingivale.

Conform unui sondaj desfasurat in randul populatiei generale in 2012, 80% dintre romani au probleme dentare, cariile reprezentand cea mai frecventa afectiune (71%). Cele doua cercetari par sa dovedeasca faptul ca obiceiurile de igiena orala si atitudinea de preventie a parintilor se rasfrang si asupra copiilor lor.

„Leziunile carioase si anomaliile dento-maxilare raman in continuare o problema majora de sanatate publica.”, a declarat conf. dr. Adina Dumitrache, sefa Disciplinei de Sanatate orala si Ştiinte Comportamentale a Facultatii de Medicina Dentara din cadrul UMF „Carol Davila”, Bucuresti. „Sunt necesare in continuare eforturi sustinute pentru tratarea cariilor, prevenirea aparitiei celor noi, inclusiv prin sigilari, incurajarea si educarea elevilor pentru o igiena orala corecta, folosirea produselor auxiliare pentru evitarea aparitiei cariilor in zone predispuse, precum si initierea tratamentelor ortodontice precoce.”

Un recent studiu de piata arata ca, si in 2013, romanii au folosit in medie, pe tot parcursul anului, putin peste un tub de pasta de dinti, plasand in continuare tara noastra la mare distanta de media europeana. Consumul mediu de pasta de dinti la nivel national a inregistrat totusi o crestere usoara, pe seama dublarii consumului in mediul rural. in schimb, in mediul urban, acesta a scazut usor. Astfel, populatia rurala foloseste un tub de pasta de dinti la 3 ani in loc de 6 ani, in vreme ce, la nivel urban, consumul a coborat la numai un tub si jumatate pe an in 2013, fata de 2 tuburi in 2012.

De asemenea, studiile de piata arata ca la nivel national se foloseste in medie, aceeasi periuta de dinti timp de 2 ani. in mediul rural, oamenii isi schimba periuta de dinti o data la 10 ani. La nivel urban, populatia foloseste acum aceeasi periuta de dinti timp de 2 ani, mai mult decat anul trecut, cand o aruncau dupa 1,5 ani. Prin comparatie, 77% dintre germani isi schimba periuta cel putin o data la 3 luni.

Articolul precedentOchiul, posibila oglinda a bolii Alzheimer
Articolul următorANHR: In Romania, inca se moare din cauza hemofiliei pentru ca nu sunt suficienti bani pentru tratament