Crucea Roșie: Peste 120 voluntari se specializează în intervenţii în caz de dezastre în județul Bacău (FOTO)

0
348
foto: Crucea Rosie Romana
„Tabăra internațională de pregatire și intervenţii în caz de dezastre”, desfășurată pe dealul Galion din Comănești, județul Bacău, a ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Timp de șapte zile, în intervalul 8 august- 14 august, peste 120 voluntari de la filialele Crucii Roșii din toată țara dar și din cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie din Republica Moldova vor fi pregătiți să intervină în cadrul unui dezastru major.
Tabăra este organizată de Filiala de Cruce Roșie Bacău, cu sprijinul Subfilialei Comănești și al Primăriei Comănești.
Aceste ateliere sunt susținute de personal specializat din cadrul SAJ Bacău – substația Comănești, ISU Bacău, Salvamont Vatra Dornei, Salvamont Bacău și MApN.
Articolul precedentAutoritățile din Sibiu se mândresc cu noua imagine a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (FOTO)
Articolul următorArgeș: Controale la SJU Pitești după ce autoritățile locale au aflat că pacienții așteaptă cu orele la UPU