Crucea Roșie: Demonstrații de prim-ajutor în Piața Romană din București

0
574
foto: Crucea Rosie Romana

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale este marcată anual la data de 13 octombrie iar Ziua Mondială a Resuscitării, la data de 16 octombrie. Ambele momente sunt marcate de Crucea Roşie Română printr-un eveniment special: un flashmob cu 50 voluntari care vor efectua, luni, manevre de resuscitare pe manechinele dispuse în Piaţa Romană din Bucureşti.

„Într-o lume din ce în ce mai afectată de fenomene extreme, cum ar fi cutremure, inundaţii, incendii de pădure şi alte calamităţi naturale, investiţia în educaţie şi pregătire devine imperativă pentru a minimaliza impactul acestor evenimente asupra comunităţilor. În această optică, Crucea Roşie Română acordă o atenţie deosebită instruirii şi pregătirii atât a voluntarilor săi, cât şi a populaţiei generale. Procesul de formare a voluntarilor este comprehensiv, cuprinzând cursuri, seminarii, exerciţii practice, simulări şi tabere de instruire. De asemenea, se desfăşoară cursuri specializate şi sesiuni de pregătire pentru publicul larg. Prin intermediul acestor iniţiative, în cursul anului 2022, nu mai puţin de 94.000 de persoane au participat la cursuri de pregătire în gestionarea dezastrelor, precum şi la cursuri de prim ajutor”, transmit voluntarii Crucii Roșii.

Pentru anul următor, Crucea Roşie Română va intensifica pregătirea populației pentru intervenţia la dezastre

În parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din Italia, organizația va actualiza şi extinde registrul formatorilor voluntari la nivel naţional care vor disemina informaţii vitale în comunităţi și totodată, se vizează formarea de echipe de voluntari specializaţi în Căutare şi Salvare Urbană:

„Dezastrele naturale pot avea un impact devastator în viaţa oamenilor şi a comunităţilor noastre. Acţionând în mod responsabil şi învăţând cum să ne protejăm şi să-i ajutăm pe ceilalţi, putem face o schimbare reală. Cu educaţie şi pregătire, putem reduce riscurile dezastrelor naturale şi putem oferi o şansă suplimentară de supravieţuire pentru cei care au nevoie de ajutor”, precizează Camelia Şucu, preşedintele Crucii Roşii Române.

 

Articolul precedentPreședintele CMMB, prof. univ. dr. Cătălina Poiană: „Felul în care ASSMB a reușit să organizeze medicina școlară în Capitală este un exemplu de bună practică”
Articolul următorNoua Carte a UMFCD, tema unei întâlniri de lucru cu managerii spitalelor administrate de Primăria Capitalei prin ASSMB