COVID-19: Cadrele medicale care și-au pierdut viața se alătură listei ”crucificaților istoriei”, spune Papa

0
112

”Medicii, infirmierii, infirmierele, surorile şi preoţii” care au decedat luptând împotriva pandemiei de coronavirus ”au murit pe front ca soldaţii care şi-au dat viaţa din dragoste”, a declarat Papa Francisc la postul de televiziune Rai 1, relatează AFP.

Suveranul Pontif a afirmat că aceşti bărbaţi şi femei se alătură listei „crucificaţilor istoriei”. El a intervenit prin telefon la o emisiune consacrată Vinerii Mari, care comemorează crucificarea şi moartea lui Iisus.

„Mă simt apropiat de poporul lui Dumnezeu, în special de cei care suferă cel mai mult, victimele pandemiei, durerii din lume”, a mai spus papa Francisc. Suveranul Pontif a mai spus însă că este adâncit în contemplarea „speranţei, care nu înlătură durerea, dar nu decepţionează”.

Ad in title

În seara de vineri, la lumina torţelor, liderul spiritual a 1,3 miliarde de catolici a oficiat un Drum al Crucii în format redus în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în care poliţia interzice accesul.

El  a fost pentru această ceremonie de un grup de cinci deţinuţi dintr-o închisoare din Padova şi de un grup de cinci medici şi infirmiere de la Vatican.

Din 1964, Drumul Crucii în prezenţa papei s-a derulat împreună cu mii de credincioşi în jurul amfiteatrului roman Colosseum, somptuos iluminat.

Articolul precedentApel al ministrului Sănătății către personalul Spitalului Municipal Bârlad
Articolul următorNumărul deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns la 282 în România