Conf. dr. Ulici: Spitalele din România nu sunt pregătite pentru a face față numărului de pacienți

0
372

Conf. dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, a declarat că în acest moment sunt internați 32 de pacienți COVID, dintre care, zece la terapie intensivă, unitatea medicală funcționând la capacitate maximă.

Managerul de la „Grigore Alexandrescu” a spus că există posibilitatea de a mări numărul de paturi pentru pacienții COVID-19, dar cu desființarea de secții.

„Avem posibilitatea să mai mărim numărul de paturi, mai avem atât monitoare cât și paturi cu surse de oxigen. Problema este că în momentul în care încercăm să mai mărim ceva, din cauza circuitelor, practic desființăm secții. În acest moment, suntem puși în situația să desființăm secții pentru că nu mai putem asigura circuite atât pentru COVID, cât și pentru non-COVID”, a declarat conf. dr. Alexandru Ulici, în cadrul unei dezbateri organizată online de „Salvați Copiii” România.

Conf. dr. Alexandru Ulici a spus că spitalele din România nu sunt pregătite pentru a face față numărului de pacienți COVID-19.

„Cred că nu sunt spitale în România pregătite pentru așa ceva. Nicăieri în lume nu au fost spitale pregătite pentru așa ceva, și cred că acesta a fost motivul pentru care în mai multe țări, nu doar în China, s-au construit spitale în mare grabă, exact când a început pandemia, tocmai pentru că nu puteau asigura circuitele pentru pacienți”, a afirmat conf. dr. Alexandru Ulici.

Articolul precedentCapitala a ajuns luni la o incidență a cazurilor de COVID-19 de 14,2 la mie
Articolul următorCE: Trei teste eliminate de pe lista testelor rapide antigen COVID-19. Alte 107 teste au fost respinse