Concert caritabil la Ateneu: „Cu un bilet, viaţa unui nou-născut aflat în mare suferinţă poate fi salvată!”

0
200

Scena Ateneului Român va găzdui un concert caritabil de strângere de fonduri destinate bebeluşilor suferinzi; campania „Grijă pentru nou-născuţi” are drept scop achiziţionarea unui sistem de livrare a oxidului nitric.

Sub îndemnul „De Paște, dăruim lumină prin muzică și oferim copiilor născuți prematur o nouă șansă la VIAȚĂ”, zeci de artiști și muzicieni instrumentiști vin în sprijinul campaniei umanitare, parte a unui amplu proiect de modernizare și susținere a spitalelor din România, în contextul în care, conform statisticilor, în România, mor de două ori mai mulți bebeluși decât în statele Uniunii Europene.

Ateneul Român devine „epicentrul speranţei” pentru zeci de bebeluşi suferinzi, internaţi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Sklodowska Curie”, din Capitală, se arată pe site-ul Fundaţiei Ringier.

Astfel, marți, 11 aprilie, Alina Sorescu, Marcel Pavel, Paula Seling, soprana Silvia Micu, tenorul Vlad Miriţă, membrii corului bisericesc Armonia şi orchestra Valahia – sub bagheta dirijorului Matthew Freeman, vor urca pe scenă pentru a sprijini cu talentul lor strângerea celor 35.000 de euro necesari achiziţionării unui modern sistem de livrare a oxidului nitric, vital pentru nou-născuţii internaţi la secţia ATI a spitalului bucureştean.

Echipamente medicale vitale pentru micuți

Anual, în Secţia de Terapie Intensivă a spitalului amintit, ajung aproximativ 40-50 nou-născuţi care suferă de hipertensiune pulmonară dar şi alte boli grave iar echipa condusă de medicul Cătălin Cîrstoveanu are nevoie de echipamente medicale, de o necesitate vitală pentru micuții pacienți.

Acesta a fost și motivul pentru care apreciata solistă Alina Sorescu s-a implicat în organizarea concertului de la Ateneul Român.

Biletele pot fi achiziţionate accesând site-ul Concert Caritabil Pascal, zonă virtuală în care este disponibilă şi o hartă interactivă a sălii unde sunt prezentate locurile libere, cele ocupate şi preţurile.

„Cu numai un bilet, viaţa unui nou-născut aflat în mare suferinţă poate fi salvată!”

Programul muzical al serii cuprinde partituri celebre, arii de operă, melodii pop, prelucrate și orchestrate, interpretări pop-opera dar și cântece cu temă religioasă menite să introducă publicul în atmosfera celei mai mari sărbători creștine.

„Cu numai un bilet, viaţa unui nou-născut aflat în mare suferinţă poate fi salvată!”, se subliniază în comunicat; în cadrul campaniei campaniei umanitare „Grijă pentru nou-născuţi”, iniţiată de Fundaţia Ringier România, s-au strâns până la acext moment circa 16.000 euro, jumătate din suma necesară achiziţionării sistemului performant de livrare a oxidului nitric, vital bebeluşilor bolnavi.

Evenimentul se desfăşoară la puţin timp timp după ce iniţiatorii au lansat licitaţia unor obiecte care au aparţinut unor personalităţi artistice şi sportive din România; s-au vândut astfel un nai al lui Gheorghe Zamfir, cu semnătura virtuozului încrustată pe instrumentul muzical, şi o rachetă ce aparţinut fostului tenisman Ilie Năstase iar cei 5.800 lei au fost transferați în dotarea unității spitalicești.

Articolul precedentScutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care construiesc sau reabilitează spitale. Legea, promulgată de președintele Iohannis
Articolul următorCel mai frumos cadou făcut de un pacient pentru medicii și asistentele care i-au redat brațele: „Certificat de renaștere”