Scutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care construiesc sau reabilitează spitale. Legea, promulgată de președintele Iohannis

0
210

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede acordarea de scutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care realizează activităţi de construire, modernizare, reabilitare de spitale şi dotarea acestora cu echipamente.

Legea, care modifică Codul fiscal, vizează acordarea unei scutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care realizează activităţi de construire, modernizare, reabilitare de spitale şi dotarea acestora cu echipamente, articole şi dispozitive medicale.

„Sunt scutite de taxă următoarele: serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat, precum şi serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti prestate către entităţi non-profit înscrise în Registrul public organizat de ANAF, (…) dacă acestea sunt destinate unităţilor spitaliceşti deţinute şi exploatate de entitatea non-profit sau celor din reţeaua publică de stat, după caz; livrările de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii şi echipamente de protecţie, materiale şi consumabile de uz sanitar, destinate în mod normal utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate sau pentru utilizarea de către persoanele cu handicap, bunuri esenţiale pentru compensarea şi depăşirea handicapurilor, (…) precum şi adaptarea, repararea, închirierea şi leasingul unor astfel de bunuri, efectuate către unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat, precum şi cele efectuate către entităţi nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF, dacă acestea sunt destinate unităţilor spitaliceşti deţinute şi exploatate de entitatea non-profit sau celor din reţeaua publică de stat, după caz”, prevede actul normativ, potrivit Agerpres.

Potrivit legii, sunt scutite de taxă şi livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă, precum şi livrarea de produse ortopedice.

Legea va intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Articolul precedentCâte cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 au fost confirmate în ultima săptămână. Datele INSP
Articolul următorConcert caritabil la Ateneu: „Cu un bilet, viaţa unui nou-născut aflat în mare suferinţă poate fi salvată!”