Compartimentul de primire pacienti de la Institutul Clinic Fundeni a fost inaugurat

0
368

Compartimentul de primire pacienti din cadrul Institutului Clinic Fundeni a fost inaugurat astazi, 15 februarie 2016. Potrivit reprezentantilor unitatii medicale, compartimentul este unul dintre cele mai moderne din tara noastra.

„Cu prilejul acestui moment de sarbatoare pentru Institut incercam sa subliniem importanta respectului fata de pacient, apartinatori si medici in egala masura. Toate aceste reamenajari sunt efectuate in spiritul respectului fata de pacient, a grijei pentru confortul si siguranta acestora si vor contribui la dezvoltarea si mentinerea prestigiului Institutului nostru. (…) Au fost realizate mai multe lucrari pentru confortul si siguranta pacientului. Au fost regandite si reamenajate complet circuitele pacientului cu internare prin programare, al urgentelor medicale, al apartinatorilor, al medicilor din cladirea A a ICF”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Orban, manager Institutul Clinic Fundeni.

La inaugurarea Compartimentului au luat parte, printre alte personalitati, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Ciurchea, si consilierul prezidential Diana Paun.

Prezent la eveniment, acad. Ioanel Sinescu, Rectorul UMF Carol Davila si directorul Centrului de Uronefrologie si Transplant Renal a declarat: „Este un moment deosebit in evolutia acestui spital, unul dintre cele mai importante din tara, deoarece inaugurarea Compartimentului de primire (chiar daca este o intitutie tertiara in care pacientii trebuie sa vina investigati de pe tot cuprinsul tarii) amenajarile de tip occidental vin sa completeze o activitate medicala, a studentilor medicinisti, rezidentilor si a medicilor specializati prin activitati dublate de cercetarea stiintifica de varf. (… ) UMF Carol Davila reprezinta una dintre cele mai mari institutii de invatamant superior din Romania, cu o activitate de cercetare stiintifica si publicistica de profil, ceea ce plaseaza institutia noastra pe locul 5 in cadrul institutiilor de invatamant superior din Romania, pe locul I in ceea ce priveste unitatile de profil din tara si pe locul 446 in Europa in Top 500. Acest lucru ne obliga la intensificarea activitatilor de profil pentru ca, in noul campus universitar ce va fi realizat in urmatorii ani sa putem accede in primele 500 de universitati ale lumii. Dimensiunile activitatii medicale de la Institutul Clinic Fundeni si realizarile tehnice de aici vin sa completeze in acest sens activitatea didactica si stiintifica a UMF Carol Davila”.

Importanta acestei investitii a fost subliniata si de acad. Irinel Popescu, director Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic.

a€œModernizarea Cladirii A din Institutul Clinic Fundeni este mai mult decat binevenita. Pe langa aspectul nou si civilizat pe care il are spatiul renovat, se creeaza, in sfarsit, un circuit mai functional pentru internari si o sala de asteptare care sa evite aglomeratia de pe sectii”, a declarat acad. Irinel Popescu.

La randul sau, prof. univ. dr. Daniel Coriu, director Centrul pentru Transplant Medular, a declarat: a€œinfiintarea unui Compartiment de primire pacienti si modernizarile efectuate in ultimul an reprezinta realizari importante si contribuie major la managementul afectiunilor hemato-oncologice in cadrul institutului nostru, totul in beneficiul pacientilor care se confrunta cu astfel de probleme.”

Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an, iar valoarea investitiei este de 3.000.000 lei, 80% din suma provenind de la Ministerul Sanatatii, iar 20% de la ONG-uri, persoane fizice si persoane juridice.

in ultimii ani, Institutului Clinic Fundeni s-a pozitionat pe harta europeana si internationala a clinicilor de top, atat prin calitatea actului medical oferit de unii dintre cei mai buni specialisti ai Europei, cat si prin dotarile si echipamentele de ultima generatie ce au facut obiectul procesului de modernizare, potrivit reprezentantilor spitalului. Numai in 2015, la Institutul Clinic Fundeni au fost efectuate multiple lucrari de reamenajare si reabilitare cu impact major in activitatea medicala, cum ar fi: camera de primire pacienti (spatiu dedicat primirii pacientilor care vin cu programare), intrarea pentru cazurile de urgenta, a ambulantelor, separat de intrarea pacientilor cronici, reamenajarea spatiului dedicat anatomiei patologice si prosecturii, asfaltarea, repararea drumurilor de acces si a parcarilor, reamenajarea sectorului de pretransplant medular, reamenajarea unui spatiu dedicat fizioterapiei si recuperaarii medicale, precum si sectiilor de neurologie.

Articolul precedentSpecialist: Ecografia de sold in cazul copiilor cu displazie sau luxatie de sold trebuie facuta din prima luna de viata
Articolul următorTestele pentru depistarea E coli in cazul bebelusilor din Arges, negative – intervalul de la debutul bolii si testare, prea lung