CNAS pregateste reinceperea tratamentului fara interferon in luna mai

0
524

CNAS se pregateste sa reia prescrierea tratamentului fara interferon pentru hepatita cronica virala C, data estimata pentru ca pacientii sa poata beneficia de prescriptii medicale fiind 1 mai 2017. CNAS a semnat contractele cost-volum-rezultat pentru 10.000 de pacienti eligibili.

„Pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii, CNAS va emite formularele specifice de prescriere a tratamentelor respective. Mentionam ca un alt contract cost-volum-rezultat pe aceeasi arie terapeutica, semnat in urma cu o luna, vizeaza alti 2.000 de pacienti eligibili cu ciroza decompensata, medicamentul fiind deja inclus in Lista aprobata prin HG nr.178/04.04.2017”, se arata intr-un comunicat de presa transmis de CNAS.

Noua etapa de tratament pentru hepatita cronica virala C vizeaza:

– 9.700 de pacienti cu fibroza F3 si F4 (ciroza compensata), cu fibroza F2 asociata cu manifestari extrahepatice de tip autoimun, cu limfom cu celule B non-Hodgkin, cu hepatocarcinom, cu hemofilie sau talasemie majora, precum si personalul medical, indiferent de stadiul fibrozei;

– 250 de pacienti cu insuficienta renala aflati in dializa, stadiile de fibroza F2, F3 si F4 (ciroza compensata);

– 50 de pacienti cu transplant hepatic;

– 2.000 de pacienti cu ciroza decompensata.

„Dupa succesul tratarii fara interferon a 5.860 de pacienti, in cadrul primului contract cost-volum-rezultat pe aria terapeutica hepatita cronica virala C, contract finalizat la 1 noiembrie 2016, negocierea si semnarea noilor contracte cost-volum-rezultat, tintind un numar semnificativ mai mare de pacienti pe aceeasi arie terapeutica, a reprezentat o prioritate pentru CNAS”, se arata in comunicat.

CNAS a fost autorizata prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2017 sa incheie contracte in limita creditelor de angajament de 3,09 miliarde lei pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat.

„Includerea treptata in tratament a pacientilor cu hepatita cronica virala C este necesara in conditiile in care efortul bugetar este mare. Contractele cost-volum-rezultat reprezinta un mecanism care permite eficientizarea acestui efort in beneficiul pacientilor, urmarindu-se astfel reducerea incidentei afectiunii respective in Romania, in concordanta cu obiectivul prevazut in programul de guvernare” – a declarat conf. dr. Marian Burcea, presedintele CNAS.

Articolul precedentSapte din zece gravide se confrunta cu dureri de spate
Articolul următorA fost lansata campania „Misiunea: Zero Sangerari”