Ciocolata neagra are efecte negative asupra organismului

0
726

Ciocolata neagra nu este atat de benefica pentru sanatate, asa cum s-a crezut pana acum. La aceasta concluzie au ajuns specialistii in nutritie din Israel dupa ce au efectuat o serie de studii. Astfel ca persoanele care consuma acest sortiment de ciocolata deoarece are efecte pozitive asupra organismului, au dreptate doar pe jumatate.

Este cunoscut faptul ca ciocolata cu o concentratie ridicata de cacao contine o cantitate semnificativa de procianidine, care au un rol foarte important in prevenirea imbatranirii sistemului cardio-vascular si imbunatatirea circulatiei sanguine. Desi ciocolata neagra este mai sanatoasa decat ciocolata cu lapte sau alba, datorita continutului ridicat de antioxidanti, ea contine in acelasi timp un numar mai mare de calorii si mai multe grasimi saturate. Astfel ca 40 de grame de ciocolata, cu un continut de 85% de cacao, are 227 calorii si 12 grame de grasimi saturate, ceea ce reprezinta 60% din necesarul zilnic pentru o persoana.

Pe de alta parte aceeasi cantitate de ciocolata cu lapte contine 210 calorii si 7 grame de grasimi saturate, adica 37% din valoarea maxima zilnica. Prin urmare specialistii in nutritie recomanda consumul a nu mai mult de 1-2 patratele mici de ciocolata pe zi.

Articolul precedentDeficitul de vitamina D vulnerabilizeaza sistemul imunitar
Articolul următorLeucemia acuta, o mare urgenta hematologica