China a raportat primul caz de infecție cu H10N3 a gripei aviare la om

0
65

Statul chinez a raportat primul caz de infecție cu tulpina H10N3 a gripei aviare la om. Potrivit informării de marți a Comisiei Naționale de Sănătate din China, este vorba despre un bărbat de 41 de ani din provincia Jiangsu (estul Chinei).

Bărbatul din orașul Zhenjiang a fost internat în spital pe 28 mai, după ce a făcut febră și prezentat mai multe simptome, potrivit Comisiei de Sănătate, scrie Reuters.

Acesta a fost diagnosticat cu gripă aviară, H10N3, însă nu au fost oferite detalii despre cum s-a infectat.

Ad in title

Comisia Națională de Sănătate din China informează că H10N3 este o tulpină slab patogenă a virusului gripei aviare, riscul de răspândire pe scară largă fiind foarte scăzut.

Bărbatul este stabil și pregătit pentru externare. Testele asupra contacților săi apropiați nu au relevat alte infecții.

În China sunt prezente mai multe tulpini ale gripei aviare, iar unele dintre ele infectează sporadic și oameni, de obicei lucrători la ferme de păsări, mai scrie Reuters.

Ultimul caz de infectări semnificative cu gripă aviară la om a fost în 2016-2017, când tulpina H7N9 a omorât aproximativ 300 de oameni.

Potrivit Comisiei Naționale de Sănătate din China, acesta este primul caz de gripă aviară la om cu tulpina H10N3, conform sursei citate.

Articolul precedentCampania ”Împreună pentru sănătatea copiilor” debutează la Institutul Clinic Fundeni
Articolul următorOMS, despre pandemia COVID-19: ”Ar fi o eroare monumentală ca vreo ţară să creadă că pericolul a trecut”