Cercetatorii au dezvoltat o metoda de distrugere a celulelor canceroase prin „infometarea” acestora

0
349

Oamenii de stiina din Statele Unite au dezvoltat o metoda prin care celulele canceroase sunt ucise, privandu-le de glutamina, principalul nutrient de care au nevoie pentru a creste si a se raspandi.

Utilizand aceasta noua metododa, cercetatorii au reusit sa stopeze cresterea unei tumori canceroase. Pentru a face acest lucru au folosit un compus experimental, denumit V-9302, pentru a bloca absorbtia glutaminei de catre celulele canceroase.

Compusul a fost testat pe celulele canceroase crescute la soareci, dar si folosind linii celulare canceroase dezvoltate in laborator, in vitro.

Potrivit cercetatorilor, compusul a reusit sa diminueze cresterea celulelor canceroase si a afectat raspandirea acestora prin stimularea stresului oxidativ, fapt ce, in cele din urma, a dus la moartea celulelor canceroase.

Potrivit oamenilor de stiinta, glutamina este transportata prin organism catre celulele canceroase prin intermediul unui tip de proteina, denumit ASCT2, un transportator de aminoacizi, iar compusul nou dezvoltat a blocat activitatea genei care codifica acest transportator.

Glutamina este un aminoacid care se gaseste din abundenta in corpul nostru, mai ales in sange si in tesutul osos. Principalul sau rol este sa ajute la sinteza proteinelor din celule. Din pacate insa, el este si un nutrient cheie pentru numeroase tipuri de tumori canceroase, explica specialistii.

Descoperirea a fost publicata, saptamana aceasta, in revista de specialitate Nature Medicine.

Articolul precedentCum reducem pofta de mancare
Articolul următorOrganizatia Mondiala a Sanatatii: Respectarea schemelor nationale de vaccinare previne aparitia epidemiilor