Centru Social de Urgenta, la Ploiesti

0
401

Primaria Municipiului Ploiesti a inceput pregatirile pentru transformarea unui fost spital de intreprindere intr-un centru social care ar putea deveni functional in toamna, transmite corespondentul AGERPRES.

Centrul Social de Urgenta va functiona in fostul spital al Rafinariei Astra si in acest sens a fost incheiat deja contractul cu firma care se va ocupa de reabilitarea cladirii.

Lucrarile incep in martie si se vor finaliza la sfarsitul lunii august, a declarat Doina Capuz, directorul Administratiei Serviciilor Sociale si Comunitare Ploiesti.

Daca reabilitarea va fi terminata in august, centrul social ar putea deveni functional inca din septembrie, sustin reprezentantii administratiei publice.

Centrul va avea aproximativ 60 de locuri, acolo putand fi cazate, pentru cateva zile, persoanele care se afla in situatii dificile.

Finantarea Centrului Social de Urgenta se ridica la aproximativ 500.000 lei, iar suma va fi suportata de la bugetul Primariei Ploiesti.

Este vorba de primul centru social de care vor beneficia persoanele strazii, care, in aceasta iarna, au primit din partea primariei doar o masa calda, insa nu au avut si un loc unde sa fie cazate pe timpul noptii.

Sapte oameni ai strazii au ajuns, in iarna 2007-2008, in Spitalul Judetean de Urgenta, pentru diferite boli de care sufera. Dupa terminarea tratamentului, ei au ramas in continuare internati pentru ca medicii nu ii puteau trimite pe strada, tinand cont ca din cauza temperaturilor negative inregistrate pe timpul noptii ar fi putut suferi degeraturi sau puteau deceda.

In acest an, in randul oamenilor strazii nu s-a inregistrat nici un deces datorat temperaturilor scazute.

Medicii Spitalului Judetean sustin insa ca, prin internarea pe termen lung a oamenilor strazii, se inregistreaza costuri suplimentare care sunt platite de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Prahova.

Alti 17 oamenii ai strazii au fost internati iarna in Centrul medico-social din Boldesti- Scaieni.

Banii pentru intretinerea lor au fost platiti de Consiliul Judetean Prahova si Primaria Ploiesti, care au alocat, pentru fiecare persoana, cate 2.000 lei pe luna.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentDescoperirea unei proteine ar putea oferi noi tratamente impotriva obezitatii
Articolul următorScorul APGAR