Cei peste 10.000 de studenti ai UMF Carol Davila Bucuresti incep astazi un nou an universitar

0
443

Cei peste 10.000 de studenti ai Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti (UMF „Carol Davila”) incep astazi un nou an universitar. Ceremonia de deschidere se desfasoara in Amfiteatrul „George Emil Palade” din cadrul Facultatii de Medicina si are o insemnatate deosebita atat prin faptul ca include si deschiderea oficiala a „Zilelor Universitatii”, a Salonului National de Carte Universitara – editia a X-a si a „Zilelor Studentilor Medicinisti”, cat si prin acordarea titulaturii „George Emil Palade” promotiei 2016.

„Istoria celor 159 de ani de la infiintarea scolii de medicina din tara noastra, se poate defini in primul rand prin marturiile marilor personalitati care s-au format aici si si-au pus amprenta in cercetarea stiintifica medicala mondiala. Iata ca, o astfel de personalitate, George Emil Palade (laureat al premiului Nobel) este, incepand de astazi, portdrapelul promotiei 2016 si sper, ca peste ani, din mijlocul acestei generatii sa rasara cel putin un nou premiu Nobel, atingandu-se astfel performanta marelui savant roman, a declarat acad. Ioanel Sinescu, Rectorul UMF „Carol Davila” din Bucuresti.

Cu acest prilej, in cadrul ceremoniei de deschidere a fost prezentat un material video care a evocat personalitatea acad. George Emil Palade, dar si a altor medici care au contribuit la dezvoltarea medicinei romanesti.

La ceremonia de deschidere participa si prof. dr. Mircea Beuran, presedintele Senatului UMF „Carol Davila”, prorectorii si decanii facultatilor institutiei de invatamant. in acest an, invitatul special este acad. Leonida Gherasim, membru de onoare al Sectiei de Ştiinte Medicale a Academiei Romane si fost rector al UMF „Carol Davila” Bucuresti.

„Trebuie sa spun ca pe boboci ii asteapta sase ani frumosi si grei, dar care ii vor pregati pentru o profesie plina de responsabilitate, pentru o profesie pe viata. De altfel, este o responsabilitate mare atat pentru studenti cat si pentru conducerea Universitatii deoarece este dificil sa organizezi si sa formezi peste 6.000 de studenti”, a declarat in cadrul deschiderii acad. Leonida Gherasim.

in prezent, prin cele patru facultati ale sale, Medicina, Medicina Dentara, Farmacie – impreuna cu Facultatea de Moase si Asistenta Medicala -, Universitatea de Medicina si Farmacie a€œCarol Davila” scolarizeaza numai in cadrul ciclului de studii universitare de licenta, un numar de 10.467 studenti, dintre care 1.495 vor pasi pentru prima oara treptele Universitatii, in timp ce 1.580 de studenti au absolvit anul acesta prestigioasa institutie de invatamant superior. De asemenea, peste 1.600 de cadre didactice asigura pregatirea unui numar considerabil de cursanti aflati la studii de licenta, de masterat, de doctorat, de pregatire postuniversitara sau de educatie medicala continua, se arata intr-un comunicat de presa al UMF „Carol Davila” Bucuresti.

Articolul precedent120 de milioane de cazuri de bolile reumatice si musculoscheletice in Europa. 39000 de romani, tratati de poliartrita reumatoida
Articolul următorStudiu: 43% dintre romani nu au incredere in Ministerul Sanatatii, 33% in CNAS, iar 31% din persoane in spitalele romanesti