CE cere statelor membre testarea apei reziduale în vederea detectării urmelor de coronavirus

0
29

Comisia Europeană face apel către statele membre să testeze și să monitorizeze apa reziduală din canalizări în următoarele șase luni, în vederea detectării urmelor de coronavirus.

Solicitarea vine din partea comisarului european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, potrivit Politico.

”Este crucial ca țările UE să stabilească sisteme de monitorizare a apei uzate cât mai repede cu putință pentru a ne asigura că datele relevante sunt obținute și folosite de autoritățile sanitare”, a spus Sinkevicius într-un interviu publicat în ziarul german Welt am Sonntag.

Ad in title

Mai multe orașe și țări din Europa deja își testează apa reziduală ca măsură de combatere a pandemiei de coronavirus.

Agenția pentru Sănătate din Irlanda folosește un program de urmărire a apei reziduale pentru a depista circulația virusului în diferite regiune, iar în riviera franceză o analiză recentă a apei reziduale a arătat că prevalența virusului a scăzut în regiune.

”Monitorizarea apei uzate trebuie să fie integrată sistematic în strategiile naționale de testare pentru a detecta mai ușor circulația virusului. Ea poate fi un instrument adițional pentru a urmări evoluția pandemiei”, a mai adăugat comisarul pentru mediu.

Comisarul a mai recomandat ca eșantioanele să fie analizate de două ori pe lună în marile metropole europene pentru a vedea cum evoluează pandemia și care este prevalența virusului în diferite regiuni, mai scrie Politico.

Potrivit sursei citate, în martie 2020, oamenii de știință au găsit urme ale virusului SARS-CoV-2 în apele uzate ale unui oraș olandez înainte de confirmarea primului caz.

 

Articolul precedentCoronavirus: Viena, primul oraș din UE care începe vaccinarea gravidelor împotriva SARS-CoV-2
Articolul următorCoronavirus India: Peste 300.000 de cazuri de COVID-19 raportate luni