Dermatita alergica poate fi considerata boala profesionala atunci cand substantele care provoaca alergia vin in contact cu pielea, la locul de munca. in acel momnent, mecanismul imun al unei persoane se activeaza. Cand aceasta devine sensibilizata alergic la o anumita substanta, informatia patrunde in celula de memorie imuna, iar la un nou contact cu respectiva substanta, se manifesta reactia alergica sau dermatita alergica.

Declararea unei suferinte de tip dermatita alergica ca boala profesionala se realizeaza prin testarea alergologica. Exista doua tipuri de teste alergologice care pot dovedi faptul ca o substanta folosita in scop profesional declanseaza o dermatita alergica.

,,Patch testele presupun substante care se pun pe piele, se lasa un anumit timp si apoi se citeste rezultatul. (…) Pentru noi, ca rasa europeana caucaziana, exista o baterie standard, formata din 28-29 de alergeni. Alergologul, care are misiunea sa efectueze aceste patch teste, sta de vorba cu pacientul si poate extinde sau comprima aceasta baterie standard, in functie de raspunsurile pe care le primeste de la pacient”, a precizat prof. dr. Ioan Nedelcu, Medic Primar Dermatologie-Venerologie.

A doua metoda de testare a dermatitei alergice consta in posibilitatea de a cauta in sange imunoglobulinele E. Se porneste initial cu realizarea unei baterii de patch teste si se adauga un panel de 20 de alergeni care pot fi respiratori sau digestivi. Ulterior, se poate adauga un panel de 60 de alergeni, apoi unul de 120 de alergeni.

Prevenirea dermatitei alergice consta in evitarea substantelor care creeaza acest mecanism, iar in cazul in care contactul cu acestea este inevitabil, utilizarea cremelor speciale si a manusilor de protectie.

,,Cand este vorba despre o reactie insa cu mecanism imuno-alergic, cel mai important lucru este sa evit contactul cu respectiva substanta, pe care sa o evit fie din mediul din care traiesc, fie daca este posibil sa-mi iau masuri de protectie ca si la mecanismul iritativ”, a precizat prof. dr. Ioan Nedelcu, Medic Primar Dermatologie-Venerologie.