Buzău: Focar de COVID la Spitalul de Psihiatrie Săpoca

0
429

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău confirmă focarul de COVID-19 de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă (SPMS) Săpoca; au fost impuse restricţii şi măsuri de protecţie atât pentru vizitatori cât şi pentru personalul medical.

Pacienții depistați pozitiv sunt într-o stare bună:

„Este vorba de un focar format din 12 pacienţi pozitivi COVID, raportat ieri la DSP. Primul caz a fost în data de 16 august, un pacient care nu a prezentat simptome la internare, ulterior a prezentat febră, mialgii şi a fost testat pentru SARS-CoV-2 rezultatul fiind pozitiv. A fost transferat într-un pavilion care a deservit pentru internarea pacienţilor în perioada pandemiei, un salon special, un izolator. Ulterior, din data de 21 august au mai apărut trei cazuri, până în prezent avem 12 cazuri.

Sunt monitorizaţi, starea lor este bună. Pacienţii provin din secţiile 1 şi 2 Psihiatrie Săpoca. Măsurile impuse au fost purtarea măştii de protecţie de către întreg personalul medical şi auxiliar, toţi pacienţii şi aparţinătorii primesc măşti la accesul în unitatea sanitară şi poartă obligatoriu mască în spital, o reducere a programului de vizită.

La poartă au fost duse halate şi măşti de unică folosinţă şi toată lumea care intră va purta mască şi halat şi se va efectua un triaj riguros la camera de gardă. Evoluţia pacienţilor este bună, monitorizăm prin termometrizare şi anamneză zilnică. Am trimis pentru secvenţiere probe la Institutul Matei Balş şi aşteptăm să vedem rezultatele, dacă au apărut tulpini noi circulante. Probabil săptămâna viitoare o să avem rezultatele”, a declarat pentru Agerpres, epidemiologul DSP, Valentin Barbulis.

„Sunt pacienţi recent internaţi, pacienţi acuţi, nu cronici, în momentul în care au prezentat simptome, i-am testat. Ancheta epidemiologică probabil că va concluziona modul în care s-au îmbolnăvit. Nu sunt cazuri deosebite, prezentau în special febră până la 39, astenie. Sunt pacienţi cu vârste între 18-65 de ani”, a completat, pentru sursa citată, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, Gabriela Pârâu.

Articolul precedentTimișoara: Măsuri de prim-ajutor pe durara caniculei
Articolul următorMinisterul Sănătății: Control neanunțat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. Ce s-a verificat