Timișoara: Măsuri de prim-ajutor pe durara caniculei

0
274

La Timişoara sunt funcționale, în acest weekend, patru puncte de prim ajutor anticaniculă, amenajate de primărie, încă de luna trecută.

Acestea sunt amplasate în Oficiul Poştal nr.1, la Opera Română Timişoara (intrarea principală), Oficiul Poştal nr. 5 şi Piaţa Agroalimentară Iosefin.

„În cele patru puncte de prim ajutor, Primăria Municipiului Timișoara asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică oferă suport de specialitate cu personal sanitar.
În cursul zilei de ieri, am realizat ultima aprovizionare cu aproximativ 100 de litri de apă.
Cele patru locații sunt accesibile zilnic, între orele 11:00 – 17:00, în spații climatizate.
Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Sănătate Publică Timiș și Societatea Română de Cruce Roșie – Filiala Timiș acordă, în colaborare, primul ajutor persoanelor afectate de caniculă. Pe lângă distribuirea apei potabile, în perioadele de cod portocaliu și roșu se va asigură, la nevoie, și asistență medicală.
Totodată, vă recomandăm să luați măsurile preventive necesare pe timpul caniculei astfel încât să reduceți disconfortul dat de temperatura ridicată și să evitați eventuale incidente medicale” – transmit autoritățile locale.

 

Articolul precedentIași: Alte două infectări cu virusul West Nile. În ce stare se află pacienții
Articolul următorBuzău: Focar de COVID la Spitalul de Psihiatrie Săpoca