Bolnavii internati la Spitalul Judetean din Timisoara isi cumpara singuri medicamentele!

0
222

Unii dintre bolnavii internati la Spitalul Judetean din Timisoara sunt nevoiti sa isi procure medicamentele necesare pe perioada spitalizarii din bani proprii. Banii nu pot fi insa decontati, deoarece spitalul nu dispune de sumele necesare pentru restituire, informeaza RealitateaTV.

Clinica de ortopedie a spitalului pare sa se confrunte cu cele mai mari probleme. Situatia este aceeasi inca de anul trecut: pacienti sunt plimbati de la o farmacie la alta, pentru a-si cumpara medicamentele.

„Sunt zile intr-o saptamana in care nu exista un antialergic. Sunt zile in care nu exista niste antibiotice mai performante. il intrebam daca poate sa-si cumpere si-i dam doze mici, sa nu fie cheltuiala mare”, a spus seful Clinicii de Ortopedie, doctorul Dan Poenaru.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Timisoara, dr. Mihaela Pasztori, a declarat pentru SanatateaTV ca rambursarea banilor se poate face din fonduri venite de la Minister sau de la Casa de Asigurari. Potrivit acesteia, dosarele de rambursare a banilor se afla, in acest moment, in faza de analizare, urmand ca situatia sa fie rezolvata in curand.

Articolul precedentDemitere la Spitalul „Victor Babes”!
Articolul următorPeste 70 de prahoveni internati cu trichineloza!