Asociatia Romana Anti-SIDA: Testarea pentru virusul HIV este importanta chiar si in lipsa simptomelor

0
311

Testarea pentru virusul HIV este extrem de importanta chiar si in lipsa unui simptom specific infectiei, se arata intr-un comunicat de presa al Asociatiei Romane Anti-SIDA (ARAS). Pentru a atrage atentia populatiei in legatura cu acest subiect, ARAS a creat Internet_HIV – o proiectie inofensiva, in varianta online a virusului. Este vorba mai exact despre un fisier online care transmite o serie de mesaje cu scopul de a face utilizatorii sa inteleaga faptul ca, la fel de usor cum pot contracta un fisier pe internet, acestia se pot infecta si cu virusul HIV.

Campania isi propune sa creasca numarul romanilor care fac testul HIV deoarece, daca este depistat la timp, acesta poate fi tinut sub control.

„Contractarea HIV este asimptomatica si din aceasta cauza oamenii nu se testeaza. Dupa cum stim, romanii merg la medic doar cand ii doare ceva si de aceea, de multe ori, afla tarziu ca sunt infectati cu HIV. in schimb, printr-un simplu test de sange, virusul HIV poate fi depistat la timp, iar boala poate fi tinuta sub control, fara sa iti afecteze viata pe viitor. in ultimii ani, am derulat mai multe campanii de informare si am observat faptul ca, in continuare, tanara generatie are putine informatii. Prin urmare, am ales sa lansam aceasta campanie in mediul online, folosind instrumente moderne, in speranta ca mesajul nostru va trece de barierele cu care ne-am confruntat pana acum. Virusul HIV nu trebuie sa fie un subiect sensibil, infectia cu HIV nu mai este o boala fatala. Urmand un plan de tratament, oamenii ce au HIV pot tine virusul sub control si pot duce o viata normala”, a declarat Nicoleta Dascalu, manager proiect ARAS.

Virusul imunodeficientei umane (HIV) se transmite de la o persoana infectata prin 3 moduri: cale sexuala, materno-fetal si prin sange. Este un virus putin rezistent in mediul extern. Virusul HIV infecteaza celulele limfatice si va fi localizat in fluidele corpului gasindu-se in cantitate mare in sange, lichidul vaginal, lichidul spermatic si limfa.

Virusul nu poate fi luat prin:

strangere de mana;
imbratisare;
tuse sau stranut;
sarut;
saliva, transpiratie sau lacrimi;
tantari sau alte insecte;
toaleta sau obiecte de toaleta (sapun, prosop);
piscine;
tacamuri, vesela;
birouri, banci scolare, scaune;
computere sau telefoane;
echipament sportiv.

Conform informatiilor Asociatiei Romane Anti-SIDA, infectia primara corespunde in general cu fereastra serologica (3-6 luni, perioada in care virusul HIV nu poate fi detectat in sange, dar infectivitatea este mare). Primoinfectia este asimptomatica in cele mai multe cazuri, sau, daca apar, simptomele sunt similare cu cele ale unei gripe, sunt tranzitorii, motiv pentru care pacientul nu se prezinta la medic.

Infectia asimptomatica se caracterizeaza prin raspunsul puternic al sistemului imun, persoana parand clinic sanatoasa.

ARC (AIDS related complex) reprezinta primul stadiu simptomatic. Prin endoscopie digestiva superioara se observa disparitia tesutului limfoid asociat tubului digestiv, ceea ce permite bacteriilor care alcatuiesc flora normala a mucoaselor sa invadeze torentul sanguin, producand infectii. Tot aici se reactiveaza si virusurile latente si sistemul imun este epuizat, iar patologia evolueaza spre ultimul stadiu.

in SIDA (Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite) sistemul imun nu mai raspunde infectiilor si nu le poate opri.Apar numeroase infectii oportuniste (patologii care in contextul unui sistem imun competent nu ar produce boala).

Pe site-ul dedicat campaniei, www.internethiv.rose pot afla mai multe informatii despre stadiile infectiei cu HIV. Tot aici oricine se poate programa pentru un test HIV, disponibil gratuit in perioada campaniei, 5 mai -13 mai 2017.

Articolul precedentControalele periodice, principala metoda prin care cancerul ovarian poate fi depistat la timp
Articolul următorDezbatere publica privind proiectul de lege a vaccinarii