Arafat: Aproape 155 de pacienți aflați în UPU-urile din București necesitau oxigen, luni

0
88

Aproape 155 de pacienţi aflaţi în unităţile de primiri urgenţe din Bucureşti necesitau, luni, administrare de oxigen, potrivit șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

”În cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) erau, la un anumit moment, în jur la 154 – 155 de pacienţi, dar asta e în dinamică. Unii au nevoie numai de oxigen. Ce e important este că cei intubaţi – ventilaţi şi cei ventilaţi pe CPAP a scăzut numărul lor astăzi faţă de ieri. Dar totuşi există un număr, (…) de aceea insistăm ca oamenii să solicite ajutorul medical mai devreme”, a declarat Raed Arafat în cadrul unei conferinţe de presă de luni noapte, susţinute la Palatul Victoria, după tragedia de la Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, întrebat fiind dacă în unităţile de primiri urgenţe din Capitală există pacienţi care aşteaptă să se elibereze locuri la terapie intensivă.

În ceea ce privește transformarea altor spitale în unități suport-COVID, șeful DSU a precizat că momentan nu există discuții în acest sens.

Ad in title

”Multe din spitalele care sunt în regim de urgenţă, care nu sunt spitale COVID, deja preiau pacienţi COVID şi am dat exemple: Sf. Pantelimon, Universitar, care au secţii COVID, în spital de urgenţă general şi care tratează şi alte urgenţe”, a mai menționat dr. Arafat.

Articolul precedentRaed Arafat: La București, am pierdut opt paturi ATI COVID
Articolul următorDe marți, starea de alertă se prelungește în toată țara cu încă 30 de zile