Aproximativ 2,5 milioane de doze de vaccin Pfizer, Moderna și AstraZeneca urmează să fie livrate României

0
24

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a declarat marți că aproximativ 2,5 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de Pfizer, Moderna si AstraZeneca urmează să fie livrate României în luna martie.

”Cu privire la calendarul de livrare, în zilele următoare vor sosi 79.000 de doze de vaccin de la Moderna care vor fi folosite pentru rapel pentru persoanele deja vaccinate cu prima doză, urmând ca pe parcursul lunii martie să mai sosească încă 268.800 de doze, cel mai probabil în două tranșe. Cu privire la dozele de vaccin de la BioNTech/ Pfizer, pe data de 3 martie 214.000, 7 martie 224.000, 17 martie 224.000, 24 martie, la fel, aproximativ 224.000 și, ultima tranșă din martie, pe 31 martie, de 224.000 de doze. Cu privire la calendarul de livrare a vaccinurilor produse de AstraZeneca, a fost anunțată o mică scădere a următoarelor două doze astfel că pentru doza de pe 26 februarie în loc de 250.000 de doze vom primi 148.000 de doze, iar pentru dozele care trebuiau să sosească pe 3 martie în loc de 155.000 de doze vom primi 38.000 de doze. Diferența urmează să fie recuperată pe 7 martie, astfel că suplimentar față de această diferență, pe 7 martie mai trebuie să primim încă 213.000 de doze, 17 martie – 155.000 de doze, 24 martie – 378.000 de doze și 31 martie – 414.000 de doze, deci aproximativ 1,2 milioane de doze de la AstraZeneca pentru martie. În total vorbim de aproximativ 2,5 milioane de doze de la toate cele companii care au în momentul de față autorizație de punere pe piață”, a declarat marți Andrei Baciu.

În ceea ce privește contractul cu compania Moderna, Comisia Europeană a aprobat semnarea unui alt contract care prevede achiziționarea suplimentară de 150.000 de doze către Uniunea Europeană în 2021, cu opțiune de încă 150.000 de doze pentru 2022.

Ad in title

”Acest contract prevede și posibilitatea de a oferi donație către state cu venituri medii, cu venituri scăzute, inclusiv către alte state membre ale Uniunii Europene”, a mai precizat Andrei Baciu.

Articolul precedentGheorghiță: Peste 6.300 de pacienți dializați din România au fost vaccinați anti-COVID-19 cu prima doză
Articolul următorValeriu Gheorghiță, despre persoanele testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 după vaccinare