Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, despre „vaccinarea obligatorie”: „Aveți încredere în specialiștii în medicină, nu în specialiștii în fake-news!”

0
425

Dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, lansează critici dure asupra celor ce răspândesc informații alarmiste privind falsa obligativitate a vaccinării, pe fondul unei neîncrederii în autorități pe care un anumit segment al populației îl menține din timpul măsurilor anti-COVID:

„Dezinformare, fake-news, demagogie și speculații. Ca medic, dar și ca secretar de stat în Ministerul Sănătății, mă uit cu uimire cum, la foarte scurt timp de la publicarea în transparență publică a proiectului privind Strategia Națională de Vaccinare din România, ”motoarele” de dezinformare a populației s-au activat.
Zeci de titluri ”vaccinarea obligatorie”, ”vor să vă vaccineze pe toți”, ”opriți vaccinarea obligatorie” (…), titluri care induc teamă, titluri care dezinformează, titluri elaborate de oameni care nu au nici cea mai mică legătură cu medicina.
Să începem cu adevărul:
1. Vaccinarea nu este și nu devine obligatorie.
2. Strategia națională este despre informare corectă și acces echitabil la vaccin. Atât.
3. Este pentru prima oară când pacienții au acces la vaccinuri gratuite.
4. Este pentru prima oară când oferim acces facil la vaccinarea anti-HPV. Pentru bărbați și femei deopotrivă.
5. Strategia este pentru următorii ani. Un plan gândit corect, pe termen lung.
Actul medical nu este și nu va deveni obligatoriu!
Cei care spun altceva și-au făcut o misiune din a minți, a dezinforma, a destabiliza cu orice preț. Aveți încredere în specialiștii în medicină, nu în specialiștii în fake-news!”- transmite oficialul pe pagina sa de socializare.
Articolul precedentMinisterul Sănătății: „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie”
Articolul următorMinisterul Sănătății: Specializarea stomatologilor este analizată înaintea măsurilor ce vor fi implementate