Ai unsprezece secunde ca sa spui ce te doare

0
254

Conversatia initiala dintre un medic si pacientul sau este un instrument important in elaborarea diagnosticului, insa multi medici isi intrerup pacientii cu mult inainte ca acestia sa detalieze motivul vizitei sau sursa ingrijorarilor cu privire la sanatate. Un studiu publicat recent in revista Journal of General Internal Medicine arata ca doar unul din trei medici ofera pacientilor oportunitatea de a explica motivul vizitei. Chiar si atunci, acestia intrerup discursul pacientilor, in medie, dupa doar unsprezece secunde.

Un grup de cercetatori din Statele Unite ale Americii a analizat 112 consultatii inregistrate, alese aleatoriu dintr-un lot de 700 de astfel de inregistrari, care includeau atat consultatii ale medicilor specialisti, cat si din asistenta primara – medici de familie, de exemplu. O consultatie a durat in medie 30 de minute, insa pacientul a fost rugat sa explice motivul vizitei in doar 36% din cazuri. Chiar si atunci cand au fost intrebati de medici ce ii supara, pacientii au fost intrerupti, in medie, dupa doar unsprezece secunde.

Suprasolicitarea si graba de a finaliza consultatia afecteaza medicii specialisti mai mult decat pe cei din sistemul de asistenta primara, semnaleaza autorii studiului. Ei mentioneaza ca medicii specialisti ar putea „sari” peste discutia initiala despre motivul vizitei, pentru ca au deja documentele care motiveaza solicitarea unui consult de specialitate. Aceasta nu este insa o scuza valida pentru a nu discuta cu pacientul despre simptomele sale, sau despre eventualele sale ingrijorari privind diagnosticul sau managementul bolii sale.

intreruperile nu sunt intotdeauna inoportune. in unele situatii, medicul poate intrerupe discursul pacientului pentru a-l ajuta sa se concentreze mai bine asupra problemei, simptomelor, sau pentru a clarifica anumite detalii. Este insa foarte greu de crezut ca unsprezece secunde ar fi suficiente pentru ca pacientul sa explice simptomele, ingrijorarile sau motivul vizitei sale, concluzioneaza autorii studiului.

Orientarea catre pacient este un indicator important al calitatii actului medical. Este important ca deciziile terapeutice sa includa pacientul si sa tina cont de dorintele si nevoile acestuia. O buna comunicare este esentiala pentru a crea o relatie, un parteneriat activ intre medic si pacient. Tu ce poti sa transmiti in doar unsprezece secunde?

Monica Georgescu

Articolul precedentDieta pentru sanatatea inimii – opinia expertilor
Articolul următorNoi contracte cost-volum-rezultat pentru tratamentul fara interferon al hepatitei C