Acad. prof. univ. dr. Laurentiu Mircea Popescu a primit a€œMedalia de Merit” pentru 2012 a Academiei Internationale de Cercetari Cardiovasculare. Aceasta distinctie este considerata de varfurile medicinei internationale un adevarat premiu Nobel pentru cardiologie.

„Pentru mine inseamna foarte mult. Ca sa o luam de departe, aceasta onoare se imparte cu un profesor de la Universitatea Harvard si chiar daca o impartim, valoarea morala, ideatica, stiintifica inainte de orice va ramane. Este cred cel mai important semn de recunoastere a valorii stiintifice din ultimii ani a unui reprezentant al scolii de medicina romanesti, bucurestene, a unor traditii de la Institutul Victor Babes. Este dupa cate imi dau eu seama un pas important in situarea pe pozitia pe care o merita cercetarea in domeniul cardiovascular a Romaniei pe harta Europei si a unei bune parti din lume”, a declarat acad. prof. univ. dr. Laurentiu Mircea Popescu, director general al Institutului Victor Babes.

Importanta unei astfel de aprecieri internationale a fost recunoscuta si de specialisti reputati din Romania.

„Este extraordinara cu atat mai mult cu cat stim ca in tara la noi avem dificultati in ceea ce priveste cercetarea. Iata ca perseverenta in munca si as spune eu fara sa exagerez, geniul in cercetare a dus la aceasta descoperire. Va spun din experienta proprie a specialitatii mele, ca asa ceva nu se intampla decat acolo unde exista foarte multa cercetare, acolo unde exista foarte multa recunoastere, acolo unde exista apreciere pentru munca facuta. Deci este un moment absolut deosebit in existenta noastra academica, universitara, in cercetarea din Romania”, a subliniat acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti.

Desi autoritatile au fost reticente in ceea ce priveste telocitele, totusi exista sperante ca pe viitor va exista mai multa implicare.

„Eu cred ca tot ceea ce inseamna lumea academica din Romania, tot ce inseamna foruri de decizie in aceasta tara, Guvernul acestei tari si Academia Romana si alte institutii din tara cu siguranta vor acorda cel putin de acum incolo tot sprijinul si material si pe toate planurile pentru continuarea cercetarilor”, a precizat acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu.

Acad. L. M. Popescu, cunoscut drept parintele telocitelor, este primul roman care primeste o astfel de distinctie. Medalia a fost acordata cu prilejul celui de-al 10-lea Congres International al Societatii de Medicina Adaptativa organizat de Institutul National de Cercetari Medicale „Victor Babes” la Bucuresti, in perioada 7-10 iunie 2012.