Mihăilă: Din PNRR, am alocat 80 de milioane de euro pentru dotarea secţiilor de Terapie intensivă nou-născuţi

0
79

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se vor aloca 80 de milioane de euro pentru dotarea secţiilor de Terapie intensivă nou-născuţi.

„Din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am alocat pentru dotarea secţiilor de Terapie intensivă nou-născuţi 80 milioane de euro. Am făcut o specificare mai generală cu privire la destinaţia acestor investiţii, aşa încât, pe măsură ce primim informaţiile din teritoriu, să reuşim din nou să punem accent acolo unde este nevoia mai mare”, a explicat Mihăilă.

Ea a precizat că sunt în derulare contracte pentru dotarea cu incubatoare, care, „probabil”, vor fi livrate în cursul acestui an.

Ad in title

„Deja sunt deschise procedurile de achiziţii şi, de asemenea, pentru că digitalizarea este una dintre priorităţi, am şi mers în vizită la Secţia de Terapie intensivă nou-născuţi din Bucureşti pentru a lua exemple de bune practici de acolo. (…) Am alocat tot în PNRR o sumă consistentă pentru componenta de e-health şi telemedicină. Dacă vrem să ţinem pasul cu tehnologia, trebuie să investim tocmai în aceste soluţii digitale şi soluţii de telemedicină”, a completat Ioana Mihăilă.

Ministerul Sănătăţii şi fundaţia unei companii de telecomunicații au semnat un parteneriat, urmând să se facă o analiză a nevoilor din maternităţile din România, iar apoi planificate investiţiile.

„Am semnat un parteneriat şi, împreună cu Fundaţia (…), vom analiza nevoile din maternităţile din România, urmând ca apoi să ne plănuim investiţiile într-un mod complementar, aşa încât să şi ajungem acolo unde este cea mai mare nevoie, dar nici să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a afirmat Mihăilă.

Articolul precedentProf. dr. Gabriel Ghiaur, proiect de cercetare în colaborare cu UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Articolul următorCE a rezervat alte 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer/ BioNTech,prin semnarea celui de-al treilea contract