Ministrul Sănătăţii, despre limitarea purtării măştii în interior

0
209

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni că susţine ca măsurile de relaxare să fie luate treptat, iar dacă într-un birou sunt toţi angajaţii vaccinaţi se poate limita purtarea măştii în interior.

„Eu susţin că pentru cazurile şi situaţiile în care există risc redus, risc care este documentat de către medicul de medicina a muncii, se pot lua astfel de măsuri, precum limitarea purtării măştii în interior. Dar, de asemenea, susţin că măsurile de relaxare trebuie luate treptat, aşa încât fiecare dintre măsurile de relaxare să poată fi evaluată ca impact avut asupra incidenţei”, a spus Mihăilă la Palatul Parlamentului, întrebată dacă recomandă ca angajaţii dintr-un birou în care sunt toţi vaccinaţi să îşi dea jos masca.

Ea a adăugat că în acest moment, conform datelor privitoare la incidenţa cazurilor noi de COVID, „suntem într-o perioadă în care evoluţia pandemiei ne permite să avem măsuri de relaxare”.

„Nu s-a întâmplat să luăm măsuri de relaxare totală. Aşa cum prevede şi hotărârea de Guvern şi hotărârea CNSU, aceste măsuri sunt treptate, tocmai pentru a putea evalua impactul fiecărei măsuri din acest pachet asupra evoluţiei pandemiei”, a afirmat Mihăilă.

Articolul precedentMihăilă: Am cerut clarificări pentru îmbunătăţirea modului de raportare a deceselor COVID
Articolul următorMinistrul Sănătăţii: Cercetarea disciplinară a responsabililor care monitorizau datele raportate