Ioana Mihăilă, despre renunțarea la mască de la 1 august, în spaţii deschise şi neaglomerate: Este fezabilă

0
957

Renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate, a declarat, miercuri seară, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil”, a declarat Ioana Mihăilă, la postul public de televiziune.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu implicarea medicilor de familie, numărul celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus să treacă de 100.000 de persoane pe zi.

De asemenea, Ioana Mihăilă a anunţat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar putea fi publicat săptămâna aceasta, astfel ca, de săptămâna viitoare, în funcţie de cât de repede vor fi livrate testele necesare, această procedură să poată fi demarată efectiv.

Articolul precedentPersoanele care se prezintă la vaccinare după ora 22.00, exceptate de la restricţiile de deplasare
Articolul următorÎn ce condiții ar putea reveni la şcoală toți elevii. Anunțul ministrului Sănătății