VIDEO Situație critică la ATI COVID-19; semnalul de alarmă tras de ministrul Sănătății

0
132

România mai are foarte puține paturi la ATI pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2. Semnalul de alarmă a fost tras astăzi de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Doar 6 paturi libere mai sunt, în momentul de față, în secțiile de ATI din întreaga țară. Suntem într-o situație gravă, care cere măsuri responsabile.”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.


În prima sa declarație de presă după transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19, oficialul a precizat că toți pacienții externați de la Spitalul Foișor au avut de ales între transferul la alte spitale sau plecatul acasă, potrivit oficialului.

Ad in title

Cei care au nevoie de tratament sau controale medicale vor fi contactați în termen de 24 de ore, urmând să fie programați la Spitalul „Agrippa Ionescu” sau la alte spitale din țară,  a adăugat el.

Ministrul a subliniat că discuțiile despre includerea în circuitul COVID-19 datează de un an de zile. Ministerul Sănătăţii a dat avizul pentru ca spitalul să devină COVID pentru că de acele locuri depindea şi depinde viaţa unor oameni, susține oficialul. S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi acordul managerului, respectiv formalităţile întocmite de conducerea Spitalului şi de ASSMB au venit ultimele şi au venit cu întârziere, afirmă Vlad Voiculescu. Spitalul Foișor nu e în administrarea Ministerului Sanătății, ci în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a mai notat el.

Articolul precedentGCS: 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 129 decese, în ultimele 24 de ore
Articolul următorVIDEO Florin Cîțu despre Vlad Voiculescu: Am cerut transparenţă şi profesionalism