Trei noi unităţi de producţie pentru vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de EMA

0
14

Trei noi unităţi de producţie pentru vaccinuri anti-COVID-19, ale companiilor AstraZeneca, BioNTech/Pfizer şi Moderna, au fost avizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Acestea vor face parte din lanţul de distribuţie a vaccinurilor în UE şi vor contribui astfel la intensificarea vaccinării ce se desfăşoară lent în blocul comunitar.

Potrivit unui anunţ al EMA, citat vineri de agenţia DPA, au fost autorizate o unitate la Leiden, în Olanda, care va produce substanţa activă pentru vaccinul AstraZeneca, o fabrică a BioNTech/Pfizer în oraşul german Marburg şi încă una la Visp, în Elveţia, pentru vaccinul Moderna.

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a salutat anunţul, dar a transmis în acelaşi timp un avertisment companiei AstraZeneca, ce a diminuat numărul dozelor de vaccin promise iniţial statelor UE. ”Acum ne aşteptăm ca vaccinurile produse la această fabrică (din Olanda) să fie livrate statelor membre în zilele următoare, ca parte a obligaţiilor şi angajamentelor contractuale”, a indicat ea.

Nu se ştie însă câte doze de vaccin anti-COVID-19 au fost produse de cele trei fabrici sau câte au fost stocate de acestea până la primirea avizului EMA.

Articolul precedentComitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, convocat sâmbătă
Articolul următorCând ar putea începe în România vaccinarea cu serul Johnson & Johnson