Ministerul Educaţiei: 545 de angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19, în perioada 1-10 martie

0
22

Ministerul Educaţiei a anunţat, miercuri, că, în perioada 1-10 martie, au fost confirmaţi cu COVID-19 un număr de 376 de elevi şi preşcolari, dar şi 545 de angajaţi din învăţământ. Totodată, 209 clase/grupe au activitatea suspendată.

Potrivit situaţiei transmise de Ministerul Educaţiei, situaţia epidemiologică din unităţile de învăţământ preuniversitar arată că, până în 10 martie, sunt 2.038 de preşcolari/elevi confirmaţi cu COVID-19, 1.852 de membri ai personalului. Totodată, 1.899 de clase sau grupe au sau au avut activitatea suspendată.

Totodată, numărul total al angajaţilor din sistemul de educaţie vaccinaţi anti-COVID-19 până în 10 martie, ora 19.00, este de 123.059 (peste 35%), conform sursei citate.

Numărul angajaţilor din învăţământ vaccinaţi în perioada 24 februarie – 10 martie, ora 19.00, în centre dedicate personalului din învăţământ, este de 63.769, faţă de programarea iniţială de 60.000 de persoane, mai precizează Ministerul Educației.

Articolul precedentMinistrul Sănătății, despre vaccinarea anti-COVID-19 a membrilor de familie în centrele MApN
Articolul următorCNCAV, despre situația centrelor de imunizare anti-COVID-19 și a fluxurilor de vaccinare