Ministerul Sănătății, despre eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca la persoanele peste 55 de ani

0
45

Vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca este eficace și pentru persoanele peste 55 de ani, informează Ministerul Sănătății.

”Studiile suplimentare derulate care au inclus persoane cu vârsta peste 55 de ani au demonstrat că vaccinul AstraZeneca oferă siguranță și eficacitate și pentru această grupă de vârstă”, precizează Ministerul Sănătății pe pagina de socializare.

De asemenea, experiența practică a țărilor care nu au avut restricții de vârstă (ex. Marea Britanie) arată faptul că vaccinul AstraZeneca se poate administra la adulții peste 18 ani, fără o restricționare superioară a vârstei, potrivit sursei citate .

Ad in title

În plus, atât Organizația Mondială a Sănătății, cât și Agenția Europeană a Medicamentului recomandă utilizarea vaccinului pentru toate grupele de vârstă peste 18 ani, mai precizează Ministerul Sănătății.

”Astfel, România a luat decizia de eliminare a restricțiilor de vârstă pe baza datelor științifice suplimentare care demonstrează că acest vaccin se poate administra în siguranță și oferă protecție și persoanelor cu vârsta peste 55 de ani”, conform sursei citate.

Articolul precedentÎncepe etapa a III-a de vaccinare anti-COVID în municipiile cu incidență peste 4,5 la 1.000 de locuitori
Articolul următorAcord între CE și BioNTech-Pfizer pentru patru milioane de doze suplimentare de vaccinuri anti-COVID-19