Peste 360 de medici au luat parte la cea de-a III-a Conferinta Managementul Dislipidemiilor si al Obezitatii. Numarul mare de participanti din acest an a confirmat, ca si la editiile anterioare, interesul medicilor pentru problematica bolilor metabolice. Interes necesar, in contextul in care cele doua afectiuni provoaca tot mai multe victime in intreaga lume.

Organizata sub egida stiintifica a Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, cea de-a III-a Conferinta Managementul Dislipidemiilor si al Obezitatii a reprezentat un succes prin prisma numarului mare de participanti, dar si datorita calitatii speakerilor si a subiectelor abordate.

Fata de editiile anterioare, medicii participanti au avut ocazia sa afle noutati si informatii esentiale, nu doar despre dislipidemii, ci si despre obezitate. in contextul in care problematica obezitatii cunoaste la nivel mondial o crestere importanta, anul acesta a fost introdus in programul stiintific o sesiune special dedicata acestei afectiuni.

Un obiectiv important al celei de-a III-a Conferinte Managementul Dislipidemiilor si al Obezitatii este modul de abordare al acestor afectiuni. Problematica dislipidemiei si a obezitatii necesita o abordare intensiva si pluridisciplinara, munca in echipa si colaborare intre toate disciplinele implicate. intelegand acest lucru, printre sutele de medici prezenti la conferinta s-au numarat diabetologi, cardiologi, internisti, medici de familie, dar si din alte specialitati.

Temele alese, dar si calitatea speakerilor au reprezentat parte din succesul conferintei. Printre subiectele discutate in cadrul conferintei s-au numarat Heterogenitatea obezitatii(prof.univ.dr.Nicolae Hancu),Controlul hipercolesterolemiilor: rolul statinelor(conf.univ.dr.I. Andrei Veresiu), Obezitatea si riscul cardiovascular(conf.univ.dr. Gabriela Roman), Patogeneza si riscurile hipercolesterolemiei (sef.lucr.dr. Cristina Nita), Dislipidemiile si sindromul metabolic (prof.univ.dr.Maria Mota), Bolile cardiovasculare – trendul epidemiologic actual(prof.univ.dr. Dan Gaita),Dislipidemiile in preventia cardiovasculara secundara(prof.univ.dr. Doina Dimulescu),Dislipidemiile primare si secundare(conf.univ.dr. Timar Romulus),Dislipidemiile si hipertensiunea arteriala(prof.univ.dr.Dumitru Zdrenghea), Necesitatea Programului de preventie si tratament al obezitatii(prof.univ.dr. Amorin Popa), Rolul medicului de familie in controlul dislipidemiilor si al obezitatii, (dr.Rodica Tanasescu), Chirurgia bariatrica in obezitate si diabetul zaharat (dr.Catalin Copaescu), Optimizarea stilului de viata la persoanele cu obezitate (sef.lucr.dr. Cornelia Bala).

Cea de-a III-a Conferinta Managementul Dislipidemiilor si al Obezitatii s-a desfasurat in perioada 26 – 27 octombrie 2012, la Bucuresti.

Organizatorul stiintific: Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Partener stiintific: Asociatia Romana de Studiu al Obezitatii

Parteneri Principali ai celei de-a III-a Conferinte Managementul Dislipidemiilor si al Obezitatii: AstraZeneca, Abbott, Berlin Chemie

Parteneri: Terapia Ranbaxy

Hofigal, Delta Hospital, Noninvasive Medical

Management eveniment: Sanatatea Press Group