BREAKING NEWS Se închid restaurantele și barurile

0
1164

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că se suspendă ”activitatea de servire și consum a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice”, în restaurante, baruri, hoteluri, etc.

El a precizat, însă, că este permisă organizarea de către aceste unități economice de profil a activităților de comercializare a produselor respective, dacă aceste activități nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate. Astfel, sunt permise vânzarea de produse alimentare și de băuturi în restaurante de tip drive-in,  oferirea de servicii room-service sau de servicii de livrare.

Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.

Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din „zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Articolul precedentCOVID-19: Apel al OMS către țările europene
Articolul următorBREAKING NEWS Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, sportive, religioase