31 mai „“ Ziua mondiala fara tutun

0
874

in fiecare an, ultima zi a lunii mai este Ziua mondiala fara tutun, sarbatorita de Organizatia Mondiala a Sanatatii si partenerii OMS din toata lumea.

Tema de anul acesta a Zilei mondiale fara tutun vizeaza tutunul si sanatatea pulmonara. Tutunul are un impact negativ asupra sanatatii pulmonare, de la cancer la boli respiratorii cronice. Totodata, plamanii joaca un rol fundamental in sanatatea si bunastarea oamenilor.

 

209 milioane de fumatori in Europa

 

Conform unui raport privind consumul de tutun in Europa, publicat de OMS cu prilejul Zilei mondiale fara tutun 2019, consumul de produse din tutun ramane o problema foarte importanta de sanatate publica. Regiunea europeana a OMS inregistreaza cea mai mare proportie din lume in ce priveste populatia care consuma produse din tutun. Se estimeaza ca aproximativ 209 milioane de europeni (29% din populatie) fumeaza.

in regiunea europeana a OMS se inregistreaza ea mai mare proportie a femeilor care fumeaza. Mai mult de una din cinci femei (21%) fumeaza, numarul total al femeilor fumatoare ajungand la 74 de milioane.

 

Decese cauzate de tutun

 

in regiunea europeana a OMS, aproape noua din zece cazuri de cancer traheal, bronsic si pulmonar sunt cauzate de fumat. Cu alte cuvinte, 90% din cazurile de cancer pulmonar ar putea fi evitate prin eliminarea consumului de tutun.

in 2018, in Europa, nu mai putin de 18% din decesele prin boli netransmisibile (cancer, boli cardiovasculare, diabet etc.) au fost atribuibile consumului de tutun. Aceasta inseamna ca aproape un deces prematur din cinci cauzate de bolile netransmisibile ar putea fi evitate prin eliminarea consumului de produse din tutun.

Pe sexe, decesele prin boli netransmisibile cauzate de consumul de tutun au fost mult mai frecvente la barbati (28%) fata de femei (7%). Astfel, ar trebui ca strategiile de preventie si control sa tina cont de diferentele de sex.

in 2018, mai mult de un sfert (27%) din toate decesele prin cancer pot fi atribuite consumului de produse din tutun.

 

Cancerul pulmonar si fumatul

 

Fumatul este principala cauza de cancer pulmonar, responsabila pentru mai mult de doua treimi din totalul cazurilor. Nu doar fumatul direct, ci si expunerea la fumul de tigara acasa sau la locul de munca creste riscul de cancer pulmonar.

Renuntarea la fumat poate reduce riscul de cancer pulmonar. Astfel, dupa zece ani de la renuntarea la fumat, riscul de cancer pulmonar scade la aproape jumatate din riscul unui fumator.

in Romania, rata de supravietuire la cinci ani pentru pacientii cu cancer pulmonar este printre cele mai scazute din Europa – doar 11%, conform unui raport publicat anul trecut.

 

Fumatul si bolile respiratorii cronice

 

Fumatul este principala cauza de bronhopneumopatie obstructiva cronica (BPOC), o boala pulmonara in care acumularea pulmonara de mucus infectat bacterian duce la aparitia unei tuse chinuitoare si a unor dificultati in respiratie. Riscul de BPOC este in mod special crescut la persoanele care incep sa fumeze de la o varsta mica, intrucat fumatul incetineste semnificativ dezvoltarea pulmonara.

Tutunul este unul dintre factorii care exacerbeaza astmul bronsic, o alta afectiune care restrictioneaza activitatile zilnice si care contribuie la dizabilitate.

Renuntarea precoce la fumat este cel mai eficace tratament pentru a incetini progresia BPOC si pentru a ameliora simptomele astmului bronsic.

 

Expunerea la fumul de tigara dauneaza sanatatii copiilor

 

Sugarii care au fost expusi in timpul sarcinii la toxinele din fumul produs de tutun, din cauza fumatului matern sau a expunerii secundare a mamei la fumul de tigara, prezinta adesea o functie pulmonara afectata si o dezvoltare redusa a plamanilor.

Copiii mici expusi la fumul de tigara au risc de aparitie si exacerbare a astmului bronsic, pneumoniilor si bronsitelor. Totodata, ei sunt la risc sa dezvolte frecvent infectii ale cailor respiratorii inferioare.

in intreaga lume, se estimeaza ca 60.000 de copii cu varsta sub 5 ani mor anual din cauza infectiilor de cai respiratorii inferioare cauzate de expunerea la fumul de tigara. in plus, cei care ajung la varsta adulta au un risc mult mai mare de a dezvolta BPOC, din cauza infectiilor frecvente de cai respiratorii inferioare avute in copilarie.

 

Fumul de tigara poate persista pana la cinci ore

 

Efectele tuberculozei asupra sanatatii pulmonare sunt exacerbate de consumul de produse din tutun. Compusii chimici din fumul de tigara pot contribui la declansarea unor forme latente de tuberculoza.

Fumul de tigara constituie o forma foarte periculoasa de poluare a aerului din interiorul locuintelor si al spatiilor de munca si de recreere. Fumul contine peste 7.000 de substante, din care 69 sunt cunoscute ca avand efect cancerigen. Reziduul lasat de fumul de tigara poate fi invizibil si fara miros, dar poate ramane in aer pana la cinci ore, astfel crescand riscul de cancer pulmonar, boli respiratorii cronice si functie pulmonara afectata.

Articolul precedentMinisterul Sanatatii se grabeste sa creasca la loc preturile la medicamentele impotriva hepatitei C produse de AbbVie
Articolul următorUn medicament nou le da sperante pacientelor care sufera de cancer de san in stadiu avansat