Noi medicamente pe listele de medicamente compensatesi gratuite

0
290

in sedinta de guvern de saptamana aceasta a fost adoptata o hotarare de guvern prin care sunt adaugate mai multe medicamente pe listele de compensate si gratuite. Propunerea de adaugare a acestora fusese facuta in urma cu aproape trei luni, la inceputul lunii martie.

Hotararea privind modificarea si completarea anexei la Hotararea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate, precum si denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor care se acorda in cadrul programelor nationale de sanatate introduce doua medicamente noi pe lista medicamentelor de care beneficiaza asiguratii inclusi in programele nationale de sanatate cu scop curativ in tratamentul ambulatoriu si spitalicesc.

Este vorba de vandetanib (un inhibitor de tirozin-kinaza) si alemtuzumab (un anticorp monoclonal). Vandetanib a fost introdus in programul national de oncologie (cu indicatie in cancerul tiroidian medular agresiv), iar alemtuzumab intra in programul national de boli neurologice, subprogramul de tratament al sclerozei multiple. Cele doua medicamente sunt incluse conditionat, in baza contractelor cost-volum.

Hotararea de guvern adoptata corecteaza si o serie de coduri ATC in conformitate cu sistemul de clasificare anatomica, terapeutica si chimica a medicamentelor, coordonat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Astfel, in sublista B, se schimba codurile ATC aferente pozitiilor 180 si 185: bupropiona, respectiv hidrolizat din creier de porcina. in sublista C, sectiunea C2, se corecteaza codurile ATC aferente pozitiilor 29 si 14, ambele aferente medicamentului basiliximab.

Articolul precedentMinisterul Sanatatii se grabeste sa creasca la loc preturile la medicamentele impotriva hepatitei C produse de AbbVie
Articolul următorUn medicament nou le da sperante pacientelor care sufera de cancer de san in stadiu avansat