15 februarie, Ziua Internațională a copilului bolnav de cancer

0
311

Ziua Internațională a copilului bolnav de cancer, inițiativă a Childhood Cancer International, este marcată anual, din 2002, în data de 15 februarie.

Scopul acestei zile este de a promova campaniile de colaborare şi de sensibilizare la nivel mondial în ceea ce privește problematica copiilor bolnavi de cancer. Această zi vine și ca o nevoie de exprimare a susținerii faţă de copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu cancer, dar şi faţă de familiile acestora, potrivit https://internationalchildhoodcancerday.org/.

Potrivit aceleași surse, în fiecare an, la nivel mondial peste 400.000 de copii și adolescenți sub 20 de ani sunt diagnosticați cu cancer. Iar la fiecare 3 minute un copil cu cancer pierde lupta cu boala. Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de 80% în majoritatea țărilor cu venituri mari, dar până la 20% doar în țările cu venituri mici și medii.

Obiectivul țintă al Inițiativei Globale pentru Cancerul Copilului a OMS este de a elimina toată durerea și suferința copiilor care luptă împotriva cancerului și de a obține cel puțin 60% de supraviețuire pentru toți copiii diagnosticați cu această maladie din întreaga lume până în 2030.

Acest obiectiv reprezintă o dublare aproximativă a ratei actuale de vindecare și va salva încă un milion de vieți de copii în următorul deceniu.

Articolul precedentCând am putea renunța la masca de protecție în aer liber
Articolul următorTătaru: Înființarea unor structuri pentru tratamentul integrat al pacientului pediatric cu cancer, prin obiectivele setate