Zece proiecte naționale de prevenire a consumului de substanțe psihoactive implementate în școli

0
459
foto: Agenția Națională Antidrog

În perioada ianuarie – iunie, structurile teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog (Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog) au desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri în școală, familie și comunitate, de care au beneficiat peste 300.000 persoane.

Astfel, în primul semestru al anului, specialiștii Agenției Naționale Antidrog au intensificat activităţile de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, astfel încât 162.000 de elevi și studenți au beneficiat de informații privind riscurile consumului de droguri. Mesajele preventive au fost adaptate pe categorii de vârstă și specific fiecărui mediu comunitar.

Totodată, 9.625 cadre didactice, atât în mediul urban, cât și din cel rural, au beneficiat de cursuri de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri.

Zece proiecte naționale de prevenire a consumului de substanțe psihoactive implementate în școli

În prima jumătate a anului, au fost implementate în școli, de către specialiștii antidrog, 10 proiecte naționale de prevenire a consumului de substanțe psihoactive, campania națională ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, fiind realizate 1021 de activități preventive, în cooperare cu autorități publice locale sau organizații neguvernamentale locale, în contextul a 46 de proiecte/campanii locale.

De asemenea, la nivel național, au fost implementate și proiecte dedicate mediului familial, în cadrul cărora peste 8.600 de părinți au fost informați cu privire la efectele substanțelor psihoactive asupra sănătății și dezvoltării tinerilor, factorii de risc şi de protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri, semnele consumului de droguri, fiind consolidate legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, copil-copil).

Activități de prevenire a consumului de droguri au fost realizate și în comunitate

Aproximativ 125.000 de persoane au fost beneficiarii acțiunilor preventive desfășurate de specialiștii Agenției în cadrul evenimentelor cu public numeros – zonele recreaționale aglomerate, festivaluri, concerte, zile tematice, evenimente sportive etc.

Prevenirea consumului de droguri reprezintă o prioritate a Agenției Naționale Antidrog, iar programele, proiectele şi intervenţiile de prevenire au ca obiectiv informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei generale, şcolare şi grupurilor vulnerabile, cu privire la efectele consumului de substanțe psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici în rândul acestor categorii, prin orientarea grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale, ca alternativă la fenomenul amintit.

Articolul precedentUMF Cluj: Numărul candidaților la admitere, în funcție de facultate
Articolul următorPremierul României: La solicitarea Comisiei Europene, la medicamente, proteze și mâncare, TVA-ul ar urma să fie de 9%