Vlad Voiculescu: România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin anti-COVID-19

0
395
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

România va fi afectată de încetinirea ritmului de livrare a dozelor de vaccin anti-COVID-19 de către producătorul Pfizer, dar campania de vaccinare va continua, având în vedere că ţara noastră dispune de o rezervă de doze, a precizat, vineri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Şi România va fi afectată, livrările în următoarele trei săptămâni vor fi micşorate. Vom putea continua această campanie, pentru că, în acest moment, avem o oarecare rezervă, care, pe de-o parte, ne asigură acel rapel de care au nevoie cei care s-au vaccinat deja cu prima doză şi avem, de asemenea, o rezervă de circa 100.000 de vaccinuri. Cu această rezervă şi cu vaccinurile pe care le mai primim putem merge mai departe. Nu la viteza pe care ne-am dori-o. Menţionez încă odată: principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare nu va fi viteza cu care vaccinăm, ci va fi numărul de vaccinuri. Şi asta nu e o problemă a României, e o problemă la nivel european şi la nivel global”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Laboratorul american Pfizer a confirmat, vineri, că livrările sale de vaccinuri vor încetini la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, pentru a face modificări în procesul de producție și pentru a crește, astfel, ritmul pentru următoarele săptămâni, relatează AFP.

Articolul precedentMinistrul Sănătății, despre rambursarea sumelor cheltuite de primării pentru centrele de vaccinare
Articolul următorMinistrul Sănătății, despre funcționarea platformei de programări pentru vaccinare