Specialiștii în radiologie ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. “Victor Babeș” din Timișoara au decis, pentru pacienţii internaţi cu forme moderate şi severe de COVID-19, adaptarea protocolului de scanare normală, în sensul folosirii tehnicii CT cu doză redusa de radiații (CT Low-dose).

Noua tehnică, de care au beneficiat până acum peste 200 de pacienți infectați cu noul coronavirus, reduce cu aproape 70% cantitatea de radiații la care sunt expuși pacienţii în timpul examinării, potrivit unui comunicat de presă al unităţii medicale.

Potrivit aceleiaşi surse, în acest fel, pacientului i se pot face mai multe investigații imagistice de computer tomograf fără a fi expus unei doze mari de radiații care să depășească în doar câteva zile valoarea anuală pe unitate de volum recomandată la nivel mondial pentru examenele de acest fel.

“Am optat pentru acest tip de tehnică CT, cu doză redusă de iradiere ( low dose CT), pentru a-i proteja cât mai mult pe pacienții bolnavi de COVID-19 ai căror plămâni sunt puternic afectați de boală. Știm că pacienții rămân internați doua-trei săptămâni, în funcție de gravitatea bolii. În acest interval, unii dintre ei au nevoie de mai multe evaluări imagistice într-o perioadă scurtă de timp. Pentru a nu crește doza de iradiere asupra organismului, am început să folosim acest protocol pe o scara mult mai largă”, a declarat dr. Diana Manolescu, medic primar radiolog Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara.

În cazul unei scanări cu un CT clasic, doza de radiații la care este supus pacientul se apropie de 350mGy/cm, în timp ce, în cazul unui proceduri low dose CT nu depășește 90mGy/cm.

“În cazul acestei proceduri, low dose CT, se păstrează aceeași calitate a imaginii, diferențele fiind insesizabile în cazul acestor pacienți infectați cu SARS-CoV 2. Mai mult, folosim același aparat performant și același tip de scanare. Practic nu exista diferențe semnificative din punct de vedere al imagisticii diagnosticului față de un CT standard”, a spus dr. Diana Manolescu, medic primar radiolog Spitalul Victor Babeș Timişoara.