VIDEO Șase ani de la tragedia Colectiv. Oare am învățat ceva?

0
760

În 2021 se împlinesc șase ani de la tragedia de la Colectiv, șase ani de durere, șase ani de căutare a unor explicații. Șase ani de când părinții, frații, surorile, prietenii, cunoscuții îi plâng pe cei care și-au pierdut viața în Colectiv.

Despre ce înseamnă povestea Colectiv, dacă aceasta se va încheia vreodată și despre ce am învățat din această tragedie am discutat cu Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru, de numai 22 de ani, al cărui drum în viață a fost curmat de tragedia de la Colectiv.

”Povestea Colectiv nu se va încheia vreodată. Cine crede că povestea Colectiv se va încheia, se înșeală! Mi-am dorit să se obțină un singur lucru: Colectiv să nu se mai repete! Sau dacă se repetă, pentru că incendiile nu le putem opri, atunci tragedia din spitale să poată fi evitată. (…) Povestea Colectiv se va încheia numai atunci când vom ști să tratăm arșii în România. Până atunci nu se va încheia”, a declarat Eugen Iancu.

Articolul precedentSalvați Copiii face un apel pentru dotarea Maternității Bucur și a Spitalului „Sf. Maria” din Iași
Articolul următorBucurești: Rata de incidență COVID a ajuns la 14,71 cazuri la mia de locuitori