VIDEO Proiecte în domeniul inovației în sănătate, derulate de UMF „Carol Davila”. Perspective pentru 2023

0
450

„Cele mai multe proiecte în domeniul inovației în sănătate, derulate în 2022, le-am avut în cadrul Centrului de inovație și e-Health al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.

„Pentru 2023, discutăm de parteneriatul în cadrul Hub-ului de inovație cu Ministerul Sănătății, Alianța G6 și firmele farmaceutice. Trebuie să vedem nevoile sistemului sanitar și, pornind de la acestea, să vedem ce poate face comunitatea academică, împreună cu Ministerul Sănătății și cu firmele farmaceutice pentru a dezvolta acest Hub de inovație. De asemenea, în 2023, UMF Carol Davila are în vedere un Centru de simulare, avem niște bani prin PNRR pentru dezvoltarea Centrului de simulare, am achiziționat o clădire, avem deja două laboratoare care funcționează: un laborator de stomatologie digitală, care a fost deja inaugurat și unul de studiu al salivei. În cealaltă parte a clădirii, vom dezvolta simularea medicală în toate specialitățile, astfel încât studenții să poată să vină să facă simulare pe aparate performante și moderne”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Articolul precedentMinisterul Sănătății: 42 de proiecte, eligibile pentru construirea de spitale prin PNRR
Articolul următorGuvern: Nou subprogram naţional de servicii conexe acordate pacienților cu tulburări din spectrul autist