VIDEO Apelul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara către populație

0
56

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, unde au fost vindecați cei mai mulți pacienți cu COVID-19 din ţară, spune că suntem la începutul unui război destul de dificil, dar că este convins că „împreună vom reuşi să câştigăm acest război”. „Trebuie să fim solidari, să fim calmi, trebuie să fim responsabili şi să acţionăm aşa cum trebuie, să avem grijă atât de noi cât şi de pacienţii noştri pentru ca boala şi lucrurile să evolueze bine. Suntem lângă tine! Sunt convins, vă cunosc, că aceste lucruri vor funcţiona cum este mai bine, în interesul pacienţilor noştri”, a adăugat medicul Virgil Musta.

Şeful Secţiei Pneumologie 1 a spitalului, dr. Dorin Vancea, a prezentat un nou salon pregătit pentru pacienţii COVID-19.

Ad in title

„Credem că în cursul zilei de mâine vor intra primii pacienţi. Pe acest pat putem salva vieţile a mii de pacienţi #deacasă. Mesajul este că numai împreună putem face aceste lucruri. Doar împreună şi cu o activitate excepţională din partea cadrelor putem face faţă acestei provocări cu care nu am fost obişnuiţi până în acest moment. În perioada următoare vrem să nu ne vedem, dar pe viitor ne vedem în Piaţa Operei. Avem nevoie de voi! Să fim împreună!”, transmite dr. Dorin Vancea.

 

 

Articolul precedentNoul coronavirus: 25 de decese în România
Articolul următorANALIZĂ Un vaccin vechi de aproximativ 100 de ani și-ar putea dovedi utilitatea în lupta împotriva COVID-19