Vechime în muncă pentru medicii titulari, pentru perioada în care cabinetele medicale individuale și stomatologice au furnizat servicii

0
523

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, actul normativ care prevede că perioada în care cabinetele medicale individuale au furnizat servicii medicale sau medico-dentare constituie pentru titulari experienţă profesională de medic, respectiv medic stomatolog şi este asimilată vechimii în muncă cu respectarea unor condiţii.

„Perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medicale este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al CMR, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) serviciile medicale furnizate de medicul titular au produs venituri nete în anul de referinţă a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;

b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit.a)”, se arată în actul normativ.

Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru titularul cabinetului medical individual care furnizat servicii medico-dentare.

Actul normativ completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Articolul precedentMinistrul Rafila: În România nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. Există atât variantele pentru adulţi, cât şi pentru uz pediatric
Articolul următorSCJU Sibiu: Alte trei decese la pacienți confirmați cu virusul gripal