Vara copiii au nevoie de un program educational relaxant, care sa stimuleze dezvoltarea creierului

0
47

Vacanta de vara este momentul cel mai asteptat de majoritatea copiilor, pentru ca se termina scoala si, prin urmare, programul rigid, testele si presiunea temelor de a doua zi.

in aceasta perioada, specialistii le recomanda parintilor sa aleaga un program educational relaxat, completat cu activitati precum dans, balet, pictura, yoga, sah sau alte cursuri prin care creierul copilului sa fie stimulat si sa asimileze lucruri noi, potrivit unui comunicat de presa. in asa fel, acesta nu va percepe programul ca o corvoada.

Copiii cu varste intre 3-4 ani nu stocheaza informatii de la o zi la alta, dar conform unui studiu recent, acestia pot reproduce evenimente care i-au impresionat chiar din ultimele 3 luni. Desi impactul este pozitiv asupra creierului, acestia au insa tendinta sa uite repede din cauza lipsei proceselor neuronale. Cu toate acestea, memoria devine mai precisa la scolari si se dezvolta la parametri optimi in jurul varstei de 9 ani.

Alte studii referitoare la psihologia copilului arata ca la varste fragede copiii sunt foarte receptivi si atenti la detalii. Cu toate acestea insa precizia scade pe masura inaintarii in varsta.

De aceea, perioada verii este momentul oportun de a exploata capacitatea lor cognitiva. Inteligenta, masurata in IQ este capacitatea de adaptare la situatiile noi prin luarea unor decizii de solutionare. IQ-ul copiilor se masoara prin raportul dintre varsta mentala estimata si varsta calendaristica, pe baza sarcinilor pe care copiii sunt pregatiti sa le execute.

Conditia memoriei este influentata de cum se mentine creierul activ al copiilor. in primul rand, memoria este influentata prin plasticitatea creierului, adica acea proprietate a creierului de a-si modifica starea interna in prezenta stimulilor externi. De asemenea, memoria si invatarea se delimiteaza in psihologia copilului -memorarea permite fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor, iar invatarea se rezuma la activitatile cognitive din sfera comportamentala.

Articolul precedentCe pericole ascund muscaturile de capuse sau de tantari
Articolul următor58% dintre medici au declarat ca se confrunta cu 1-3 blocari pe saptamana ale cardului de sanatate